Veneția din nou plină de oameni. Străzile au revenit la viață, italienii au făcut primele băi în mare

Distribuie prietenilor!

Localnicii au fost turiști în propriul oraș. Deplasările între provinciile italiene sunt strict controlate, iar străinii încă nu au cum să ajungă în lagună. Vremea a fost perfectă, iar apa de pe canale a fost mai curată ca niciodată, după această perioadă de izolare.

Deși au fost clipe de relaxare, eroii luptei cu pandemia nu au fost uitați. Sute de oameni care se aflau pe podul Rialto au aplaudat în semn de recunoștință pentru medicii și asistentele care au luptat în prima linie. A fost și un omagiu pentru toate persoanele răpuse de noul coronavirus.

Pe de altă parte, italienii care au venit în Piața San Marco nu au fost doar localnici cărora le era dor de frumusețea orașului lor. În bună parte, erau proprietari de mici magazine din Veneția, care au organizat un flashmob în semn de protest, pentru a cere guvernului să le permită deschiderea afacerii mai devreme decât este planificat.

După primele măsuri de relaxare, italienii au redescoperit cum să fie turiști în propriile orașe. Au stat aproape două luni de carantină, iar oamenii au ieșit în număr mare din case, ca să ia aer, să se plimbe și să vadă ce s-a schimbat în jur, cât timp ei au stat în izolare. Cel puțin pentru viitorul apropiat, atracțiile turistice ale Italiei vor fi doar pentru localnici.

La Palermo, în Sicilia, în prima zi de după carantină, vremea a fost frumoasă, așa că mulți localnici au mers la plajă.

– Este prima baie?

– Da, prima baie. Iubesc să înot, deci am venit să înot puțin și pe urmă plec.

– Cât ați visat acest moment?

– De mult timp. Este o onoare. Pentru mine, marea este o sursă de bunăstare.

***

– De fiecare dată, prima baie este minunată.

– E un sentiment deosebit…

– Da, după două luni închiși în casă. Eu oricum locuiesc aici și am mai ieșit să alerg, dar e minunat.

– Contagiunea poate reveni…

– Da, dar trebuie ca persoanele să aibă grijă, să se protejeze. Dacă se păstrează distanțele se poate limita, cred.

Oamenii au stat departe unii de alții și au simțit briza mării… prin mască.

– Este ciudat să mergi la mare cu mască.

– Puțin, da. Dar este corect așa. Trebuie să ne obișnuim.

– E ceva lume, dar se respectă distanțele de siguranță astăzi.

– Da, da. Nu am văzut aglomerație până acum, respectăm distanțele, nu am văzut probleme.

Sursa: Digi24.ro

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *