Home / Bizar / UIMITORUL ORAŞ ANTEDILUVIAN TIAHUANACO

UIMITORUL ORAŞ ANTEDILUVIAN TIAHUANACO

Pe malurile lacului Titicaca, se mai înalţă şi acum o fantastică aşezare ciclopică, ruinele admirabil păstrate ale oraşului Tiahuanaco, caracterizat cât se poate de îndreptăţit “cel mai vechi oraş din lume cunoscut până acum”.

Publicitate:

Aşadar, oraşul situat la patru mii de metri altitudine, el a fost iniţial construit pe ţărmul unui golf marin. Întrebarea aceasta este de neocolit: cum poţi să-âi imaginezi nişte oameni, uriaşi sau nu, ar fi avut ideea smitită de-a construi un port maritime la patru mii de metri înălţime? La Tiahuanaco s-au găsit rămăşitele bine conservate ale acestor cheiuri uriaşe care nu erau făcute să primească în niciun caz corăbiile navigând pe lacul Titicaca, ce se afla situat de altfel în partea opusă oraşului Tiahuanaco.

Marele arheolog şi geolog H. S. Bellamy a făcut un studiu metodic al aşezării. El a constatat că, în această regiune andină, la patru mii de metri altitudine, se găsesc sedimente marine distribuite pe o lungime de şapte sute de kilometri. Trebuie, aşadar, să admitem că, în epoca terţiară, portul imens de la Tiahuanaco se află la nivelul apelor mării. Nu există decât două ipostaze: sau nivelul Oceanului Pacific a scăzut la sfârşitul terţiarului; sau în aceeaş perioadă îtreg masivul andin s-a înălţat brusc la această altitudine. Oricum, existenţa unui cumplit cataclism geologic trăit de localnicii uriaşi de la Tiahuanaco e mai presus de orice îndoială. Cât despre monumente, caracterul lor ciclopic şi perfecţionat – blocurile stâncoase, admirabil asamblate, cântăresc în mod curent mai multe tone – ne sileşte să admitem că meşterii constructori antediluvieni ai acestui oraş dispuneau de tehnici secrete: ei cunoşteau probabil surse de energie care nu au fost încă redescoperite.

Publicitate:

În epocile pe care cercetările arheologice le pot descoperi, existenţa oamenilor a căror statură gigantică ar fi normală pare să contrazică normele fiziologice comparabile cu echilibrul general al speciei; de ce să nu admitem că, în epocile anterioare a ceea ce este numit Potopul, condiţiile terestre care guvernau acest echilibru biologic (imperativele de presiune atmosferică, gravitaţie etc.) erau diferite de ceea ce aveau să devină ulterior? Aici explicaţiile îndrăzneţe precum cele ale lui Horbiger, magistral expuse de discipolul său Denis Saurat, se dovedesc fecunde.

Există la Tiahuanaco un edificiu foarte ciudat care, el unul, ne sileşte să evocăm o altă enigmă: cea a posibilelor raporturi, în epoca antediluviană, dintre Pământ şi fiinţe extraterestre. Aceste “Porţi ale Soarelui”, fiindcă aceasta este denumirea dată de enigmaticul monument, sunt acoperite de hieroglife care, descifrate, au dezvăluit un întreg calendar foarte complex, datând nu din epoca terţiară, ci dintr-o perioadă net ulterioară. Or, în acest calendar nu corespunde deloc ciclurilor astronomice terestre, ci celor ale planetei Venus. “Porţile Soarelui” sunt oare singurul vestigiu de această natură care a fost înălţat odinioară la Tiahuanaco? Dimpotrivă, ar părea normal să presupunem că şi alte monumente astronomice, astăzi dispărute, s-au putut înălţa în fabulosul oraş al giganţilor. Savantul sovietic Kazantev, care a făcut un studiu minuţios al ruinelor de la Tiahuanaco, observă cu multă îndreptăţire: “Cine ştie? Poate că printre ruine existau alte porţi care nu s-au păstrat, consacrate altor corpuri cereşti.”

Publicitate:
Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close