Home / Monden / TRUCURI MICI, EFECTE MARI…

TRUCURI MICI, EFECTE MARI…

DUŞURILE, IARNA

Publicitate:

La capitolul îngrijirea pielii pe timp de iarnă, facem multe greşeli fără să ne dăm seama. Iată două dintre acestea. De câte ori nu te-ai ridicat din pat şi, înfrigurată, te-ai repezit la duşul fiebinte, din dorinţa de a te încălzi mai repede? Pe moment, aceasta a părut să fie cea mai bună mişcare. În realitate, alternanţa frig-foarte cald influenţează negativ stratul lipidic al pielii, deteriorându-l. Cel mai bine este să stai mai puţin timp la duş şi să setezi o temperatură moderată.

SURPRINZĂTORUL ULEI DE ARGAN

În zile cu temperaturi scazute, uleiul de argan ar trebui să devina cel mai bun prieten al tău, mai ales când te confrunţi cu o piele uscată. Intră foarte uşor în piele, deci vei scăpa imediat de senzaţia de cremă grasă; în schimb, vei observa cum pielea se catifelează uşor. În plus, este un foarte bun cicatrizant şi funcţionează foarte bine atunci când vrei să scapi de coşuri. Caută variantele bio ale acestui produs care nu au însă un parfum irezistibil – ceea ce însă poate fi o confirmare în plus că este un produs natural.

NU EXAGERA CU….

1 … EFECTUL METALIZAT

Publicitate:

Daca îţi place efectul strălucitor în ţesăturile hainelor, alege să porţi o singură piesa în ţinuta ta, având grijă să minimalizezi accesoriile. Un pulover cu fir metalizat argintiu niciodată nu se va combina cu bijuterii aurii. Încălţămintea metalizată este o adevărată extravaganţă, foarte greu de purtat într-o ţinută cotidiană. Cumpără-ţi o curea subţire argintie şi apelează la ea ori de câte ori ţinuta aleasă de tine este prea ternă.

2 … NEGRU DIN CAP PÂNĂ-N PICIOARE

Este culoarea la care apelăm cel mai des şi, din păcate, în orice situaţie. Este o nuanţă sobră cu mare încărcătură emoţională, pusă în valoare doar în combinaţii cu alte culori. Nu ar strica să ne amintim mai des lucrul acesta: combinaţiile dintre negru cu alte culori creează un melanj perfect, foarte plăcut ochiului şi foarte uşor de asortat. Încearcă să adaugi galben luminos, mov sau fucsia, pe lângă clasicul alb sau roşu. Negru de sus până jos poate fi apăsător, poate imprima celor din jur o stare obositoare.

3 … TOCURILE PREA ÎNALTE

Pe tocuri, trupul femeii devine mlădios, coloana vertebrala se îndreaptă pentru că nu se poate relaxa, postura e corectă, iar picioarele, evident, se alungesc. Din păcate, nu putem sta mult pe tocuri foarte înalte, iar când tocul este mai mare de 7 cm, ligamentele picioarelor se întind nefiresc, efectul nefiind cel scontat.

Publicitate:
Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close