Home / Exclusiv / „Totul porneşte de la dorinţa de a face bine”. Povestea poliţistului român care salvează câini exploataţi în lupte. Patrupedul „de sacrificiu“ scăpat în ultimul moment de la moarte

„Totul porneşte de la dorinţa de a face bine”. Povestea poliţistului român care salvează câini exploataţi în lupte. Patrupedul „de sacrificiu“ scăpat în ultimul moment de la moarte

Victor, un poliţist din Constanţa, îşi dedică timpul liber salvării câinilor aflaţi în dificultate. Fie că sunt pierduţi, abandonaţi sau răniţi în urma luptelor ilegale, câinii primesc o a doua şansă.

Publicitate:

Darius Victor Maftei are 35 de ani şi este agent de poliţie în cadrul IPJ Constanţa şi dresor canin atestat. Timpul liber şi-l dedică salvării câinilor abandonaţi sau răniţi şi abandonaţi în urma luptelor ilegale.

Face lucrul acesta de la aproape 10 ani ajutat de câţiva prieteni. La 15 ani a avut primul câine, o femelă de rottweiler pe care a vrut să o dreseze- Blacky. A găsit un dresor şi a început să fure meserie. „A văzut că-mi place şi că nu îmi este frică. Am devenit un fel de ucenic. Am început să fac agresivitate cu câinii folosind manşonul”, îşi aminteşte Victor de primele lecţii de dresaj.

Dresajul este o meserie care se fură, ne spune poliţistul, în care trebuie să înveţi foarte mult, să observi foarte mult şi să asimilezi informaţie. Apoi, procesarea acestei informaţii este foarte importantă. „Nu putem face noi ce vedem într-un clip pe You Tube fără să avem o pregătire adecvată”, adaugă dresorul. În adolescenţă, Victor a început să salveze câini împreună cu mama sa, de la care a dobândit şi dragostea pentru aceste animale. A început cu salvarea şi îngrijirea câinilor foarte bătrâni sau a celor bolnavi.

Totul se petrecea într-o curte improvizată din faţa blocului. Adevărata experienţă în dresaj începe în perioada stagiului militar obligatoriu. În armată, ca militar în termen, a început să lucreze cu câini speciali. Acolo a descoperit ce înseamnă cu adevărat câinele utilitar: câinele de urmă, de intervenţie, de detectare explozibil, droguri.

Primul câine care îl uimeşte prin inteligenţă şi comportament este Ebuc, un ciobănesc german antrenat să detecteze explozibil cu care lucrează în momentul în care s-a angajat în cadrul Jandarmeriei. Pentru a-şi însuşi mai bine tot ceea ce „furase” din arta dresajului de la difeite persoane, Victor obţine licenţa de instructor de dresaj în urma unor cursuri de specializare la Centrul Chinologic de la Sibiu. Asta se întâmpla în perioada anilor 2008-2009 când activa ca poliţist în cadrul IPJ Constanţa.

Publicitate:

„Totul porneşte de la dorinţa de a face bine”, iar tot ce face el pentru aceste animale este complet gratuit. Mai mult, suportă alături de câţiva prieteni cheltuielile cu întreţinerea şi îngrijirea câinilor până în clipa în care aceştia îţi găsesc o nouă familie de adopţie. Au închiriat un spaţiu în Constanţa unde au amenajat 15 padocuri în care pot găzdui aceste animale. Salvează câini nu numai de pe stradă, ci chiar şi din centrele de ecarisaj. Este şi cazul lui Ray, un rottweiler pe care l-a salvat.

„Rar am văzut în ochii unui câine atâta deznădejde, atâta durere … parcă simţea câinele că urmează să fie omorât”, spune Victor care ne explică faptul că în centrul de ecarisaj din Constanţa câinii sunt omorâţi dacă în 14 zile nu sunt revendicaţi. Un alt caz s-a petrecut vara trecută, pe drumul de la Vama Veche spre Constanţa. O femelă din rasa presa canario stătea pe mijlocul străzii derutată. Victor a dus-o la un veterinar unde, cu ajutorul microcipului, au reuşit să-i găsească stăpânul. „Din păcate, sunt multe cazuri de abandon. Cele mai dese motive sunt reaua voinţă sau lipsa mijloacelor financiare de a mai întreţine un animal. Marea majoritatea a oamenilor îşi iau un câine pentru utilitate: pază, vânătoare, nu din dragoste. În momentul în care te poţi rupe de un câine ca şi de un bun pe care să-l arunci pe stradă, ai greşit. Am avut perioade când am avut în grijă chiar şi 15 câini. Nu luăm mai mulţi decât putem să îngrijim. Nu vrem să ne blocăm, mai ales financiar”, spune Victor.

Citeste mai mult: adevarul.ro

Publicitate:
Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close