Bolile de care sufereau românii erau tratate în secolele trecute cu ajutorul unor leacuri ciudate! Iată câteva sfaturi bătrânești

Pe vremuri, puțini oameni mergeau la doctori. Aceștia nici măcar nu erau suficienți, de aceea cei care sufereau de anumite boli erau nevoiți sa apeleze la leacuri băbești. Unele erau de folos suferinzilor, altele … nu. Un vechi manuscris care prezenta leacurile oferite bolnavilor datează din 1740. El a fost prezentat în lucrarea „Medicina şi …

50 de sfaturi care te vor face să înțelegi viața așa cum este

Viața este complicată, diferită și de neînțeles. Oricât de multă experiență ar avea omul, întotdeauva va apărea ceva nou, al cărui secret încă nu a fost descoperit. În acest timp, fiecare poate să dea sfaturi, bazându-se pe experiențele personale. Unele sfaturi vor fi noi, altele vor rămâne mereu veșnice – anii trec, oamenii și obiceiurile …

Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni

Am învățat că cel mai mare expert într-o problemă este chiar cel care are problema respectivă. Schimbarea autentică ține de o viziune personală a vindecării. Viața este o sumă de experiențe pe care nu este nevoie să le împărțim mereu în bune sau rele. Oamenii dezvoltă structuri mentale stabile, care îi urmăresc toată viața și …

Nu trebuie să faci asta de Florii. Explicaţiile unui preot român pentru toți creștinii

În popor există tot felul de mituri şi superstiţii care sunt luate în considerare în zilele marilor sărbători. Totuşi, preoţii susţin că multe dintre acestea nu sunt conforme cu Ortodoxia. În perioada dinaintea marilor sărbători apar în presă numeroase articole care prezintă diferite tradiţii şi superstiţii neconforme cu Ortodoxia. Având în vedere că foarte mulţi …

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, se apropie încet şi întrebă:

Intr-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:. – Mamă, de ce plângi? – Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru …

Coco Chanel una dintre cele mai influente femei: „Cu cât bărbatul este mai prost și mai ratat, cu atât pretențiile lui față de femeie sunt mai mari!”

Coco Chanel este una dintre cele mai mari creatoare de modă. Este considerată una dintre cele mai influente femei, iar stilul său este cunoscut în istorie ca fiind sinonim cu eleganța, rafinamentul și modernitatea, combinate cu confortul. Pe lângă toate aceste calități a fost și o femeie puternică cu gânduri înțelepte care pot avea un …

Set de reguli, indiferent de ce pom alegem să plantăm! Pomi fructiferi care se prind uşor și sfaturi utile pentru sădirea lor

Pomi fructiferi care se prind uşor. Plantarea pomilor fructiferi nu este o treabă uşoară. Pentru ca munca să fie încununată de succes, trebuie să se ţină cont de un set de reguli, indiferent de ce alegem să plantăm. În cazul celor mai multe soiuri de pomi fructiferi, cele mai bune rezultate apar atunci când sunt plantate …

Metodă care nu necesită prea mari eforturi. Cum puteți obține 2 găleți de roșii dintr-o singură plantă

Cultivarea roșiilor este o activitate plăcută și în final gustoasă. Pentru a obține o recoltă bogată este nevoie de îndemânare și puțină experiență. Echipa noastră vă propune o metodă care nu necesită prea mari eforturi. Trebuie doar să alegeți soiurile de roșii care cresc cel mai bine în regiunea dvs. și să respectați câteva reguli …