Conducerea celei mai mari universităţi din ţară solicită într-o scrisoare deschisă DEMISIA ministrul Educaţiei

Într-o scrisoare deschisă, după câteva săptămâni de grevă japoneză, conducerea UBB cere public luni, 7 mai, demisia ministrului Educaţiei. Conducerea celei mai mari universităţi din ţară, ca număr de studenţi, UBB Cluj, solicită într-o scrisoare deschisă demisia ministrul Educaţiei. În documentul trimis presei, se arată că în ultimele săptămâni s-a încercat, inclusiv prin grevă japoneză, …

DASCĂLII DIN TOATĂ ȚARA ANUNȚĂ GREVĂ GENERALĂ ȘI BLOCAREA BACALAUREATULUI

Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu greva, dacă problemele salariale nu se rezolvă în cel mai scurt timp. O delegaţie a angajaţilor din învăţământ a mers în această dimineaţă la Ministerul Educaţiei şi a cerut o întâlnire cu ministrul Valentin Popa. Ministrul Educației Valentin Popa nu s-ar afla în țară, așa că sindicaliștii au fost primiți …

Noul ministru al Educației: Vorbim mult prea mult despre plagiate. Legea nu prevede nicăieri că trebuie să punem ghilimele la un text pe care-l preluăm

Valentin Popa, propus de PSD pentru Ministerul Educației, crede că este păcat să scoatem în evidență “elemente nu atât de importante cum ar fi plagiatele”. Popa susține că legea nu prevede o modalitate exactă de citare. “Medicii noștri sunt căutați în străinătate, pleacă în străinătate, nu mai avem IT-iști pe care să-i furnizăm pe piața …

MINISTRUL EDUCAȚIEI DIN PERIOADA 1897-1910: AVEA STUDII LA UNIVERSITATEA SORBONA DIN PARIS ȘI ERA LICENŢIAT ÎN MATEMATICĂ ŞI FIZICĂ

„Sistemul şcolar al unei ţări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi caracterului naţional al poporului care o locuieşte. Reforma şcolară care se urmăreşte de câţiva ani are de obiect principal realizarea acestui deziderat.” – SPIRU HARET Reforma întreprinsă în veacul trecut de matematicianul Spiru C. Haret (n.15 feb. 1851 – d.17 dec. …

Reguli noi în școli! Toți elevii și părinții trebuie să afle! Ce prevede noul regulament școlar

Este anunțul făcut de Ministrul Educației, Liviu Pop, care a precizat că noul regulament școlar prevede faptul că elevii nu vor mai face de serviciu, telefoanele mobile vor fi strict interzise în timpul orelor, iar uniforma școlară nu va mai fi obligatorie. Astfel, regulamentul de organizare în școli a fost modificat, printre schimbări se află …

Liviu Pop pregăteşte o revoluţie în domeniul învăţământului! Ministrul Educației vrea ca elevii de la Real să nu mai învețe Fizică, ci Educaţie artistică și Animație

Ministerul Educaţiei vrea ca elevii de liceu − profilul Real − să studieze Educaţie artistică, în loc de Fizică, iar în loc de a doua limbă străină, Animaţie. După ce a încetăţenit manualul unic, ministrul Educatiei, Liviu Pop, mai pregăteşte o revoluţie în domeniul învăţământului. De această dată este vorba de sectorul liceal căruia i …

Ministrul Educației continuă seria gafelor în declarațiile pe care le face: „Fiecare copil merită un viitor mai bun decât cel prezent”

Ministrul Educației, Liviu Pop, continuă seria gafelor în declarațiile pe care le face. Prezent luni la deschiderea anului universitar de la Iaşi, Pop a vorbit despre sistemul educaționat din România și a spus că „fiecare copil merită un viitor mai bun decât cel prezent”. Ministrul Educației, Liviu Pop, a spus, la Iași, că visul său este …

Vești bune pentru mii de școlari. Ce vor primi elevii claselor II-VIII de la Ministerul Educației

Ministerul Educatiei va oferi peste 300.000 de ghiozdane unor elevi din clasele II-VIII, a anuntat Liviu Pop, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook. Cererea de finanțare depusă de Ministerul Educației Naționale, la începutul lunii septembrie, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 a fost aprobată. Decizia permite, începând cu acest an școlar, achiziționarea de rechizite …

Ministrul Educaţiei le-a răspuns protestarilor şi cu acest prilej a făcut o nouă greşeală de exprimare

Zeci de oameni au adus cărţi în Piaţa Victoriei, la evenimentul „Biblioteca pentru Pop”. Printre ele, “Ghidul leneşului”, “Cel mai iubit dintre pământeni”, “Vârsta inocenţei”, manuale de Matematică şi de Limba română. Participanţii au solicitat demisia lui Liviu Pop din funcţia de ministru al Educaţiei, spunând că vor un viitor mai bun pentru copiii lor …