MODA ACTUALĂ! Cum inaugurează primarul din Piatra Neamț un WC dintr-o școală

Moda inaugurărilor cu panglică a ajuns să fie adoptată în România până şi într-o unitate de învăţământ, unde s-au dat în folosinţă nişte toalete. Evenimentul inaugurării toaletelor a fost organizat cu fast, la Şcoala Elena Cuza din Piatra Neamţ, joi, 25 ianuarie. Conducerea unităţii a invitat autorităţi locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Neamţ şi părinţi …

Reguli noi în școli! Toți elevii și părinții trebuie să afle! Ce prevede noul regulament școlar

Este anunțul făcut de Ministrul Educației, Liviu Pop, care a precizat că noul regulament școlar prevede faptul că elevii nu vor mai face de serviciu, telefoanele mobile vor fi strict interzise în timpul orelor, iar uniforma școlară nu va mai fi obligatorie. Astfel, regulamentul de organizare în școli a fost modificat, printre schimbări se află …

Liviu Pop pregăteşte o revoluţie în domeniul învăţământului! Ministrul Educației vrea ca elevii de la Real să nu mai învețe Fizică, ci Educaţie artistică și Animație

Ministerul Educaţiei vrea ca elevii de liceu − profilul Real − să studieze Educaţie artistică, în loc de Fizică, iar în loc de a doua limbă străină, Animaţie. După ce a încetăţenit manualul unic, ministrul Educatiei, Liviu Pop, mai pregăteşte o revoluţie în domeniul învăţământului. De această dată este vorba de sectorul liceal căruia i …

VIDEO: O educatoare din București înfruntă un fost și un actual ministru al Educației: „Dacă eram cu 10 ani mai tânără plecam și eu din țară“

În urmă cu câteva zile, în cadrul unui eveniment organizat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, 400 de educatori și profesori din învățământul preuniversitar au stat față în față cu Liviu Pop, ministrul Educației, și cu Ecaterina Andronescu (fost ministru al Educației în trei Guverne diferite). O educatoarea de la o grădiniță din București …

Ministrul Educației continuă seria gafelor în declarațiile pe care le face: „Fiecare copil merită un viitor mai bun decât cel prezent”

Ministrul Educației, Liviu Pop, continuă seria gafelor în declarațiile pe care le face. Prezent luni la deschiderea anului universitar de la Iaşi, Pop a vorbit despre sistemul educaționat din România și a spus că „fiecare copil merită un viitor mai bun decât cel prezent”. Ministrul Educației, Liviu Pop, a spus, la Iași, că visul său este …

Vești bune pentru mii de școlari. Ce vor primi elevii claselor II-VIII de la Ministerul Educației

Ministerul Educatiei va oferi peste 300.000 de ghiozdane unor elevi din clasele II-VIII, a anuntat Liviu Pop, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook. Cererea de finanțare depusă de Ministerul Educației Naționale, la începutul lunii septembrie, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 a fost aprobată. Decizia permite, începând cu acest an școlar, achiziționarea de rechizite …

Ministrul Educaţiei le-a răspuns protestarilor şi cu acest prilej a făcut o nouă greşeală de exprimare

Zeci de oameni au adus cărţi în Piaţa Victoriei, la evenimentul „Biblioteca pentru Pop”. Printre ele, “Ghidul leneşului”, “Cel mai iubit dintre pământeni”, “Vârsta inocenţei”, manuale de Matematică şi de Limba română. Participanţii au solicitat demisia lui Liviu Pop din funcţia de ministru al Educaţiei, spunând că vor un viitor mai bun pentru copiii lor …