Augustin Lazăr a transmis preşedintelui cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei. Incepe urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a …

Începe judecarea dosarului Mineriadei din 1990, în care au fost trimise în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane

Magistraţii încep, marţi, judecarea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care au fost trimise în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane. Printre persoanele trimise în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, se numără fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul director SRI Virgil Măgureanu şi fostul lider …