Pare greu de crezut, dar cercetătorii au descoperit că o melodie, hit în 1993, poate să salveze vieți

Pare greu de crezut, dar cercetătorii au descoperit că o melodie care a fost hit în 1993 poate să salveze vieți. Specialiștii au explicat cum s-a ajuns la această concluzie. Melodia care a făcut furori în anul 1993 se pare că are și valențe la care nimeni nu se aștepta deoarece aceasta poate salva vieți, …

Descoperire uriaşă făcută de cercetători. Motivul pentru care zilele devin tot mai lungi

Cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin și Madison au descoperit că, acum 1,4 miliarde de ani, luna a orbitat mult mai aproape de planeta Pământ. Astfel, o zi a avut numai 18 ore, când corpul ceresc a fost mai aproape de Pământ, potrivit acestora, citează The Independent. Studiul a mai arătat că Luna va continua …

Cercetătorii au reușit să imprime 3D primele cornee umane

Cercetătorii au reușit să imprime 3D primele cornee umane, iar asta înseamnă că tehnica ar putea fi utilizată în viitor pentru a livra un stoc nelimitat de cornee, potrivit playtech.ro Corneea este stratul exterior al ochiului uman și are un rol important în focalizarea vederii. Din păcate, există o lipsă semnificativă de cornee disponibile pentru …

Specialistii au explicat secretul miscarilor imposibile ale lui Michael Jackson din Smooth Criminal

Faimoasa mișcare a lui Michael Jackson din videoclipul „Smooth Criminal” a fascinat multă lume care a încercat să-l imite pe starul pop. O echipă de neurochirurgi îți explică acum fenomenul și nu – Michael nu avea nevoie de fire pentru a face figura. Toată nebunia a început în anul 1987, atunci când Michael Jackson se …

Atenție ce cumpărați! Pericolul URIAȘ din sarea de mare

Sarea de mare din întreaga lume a fost contaminată de poluarea plastică, sporind temerilor experților că plasticul devine omniprezent în mediul înconjurător și că își găsește drum în corpul nostru prin intermediul sării pe care o consumăm zilnic. Cei de la The Guardian notează că în Marea Britanie, Franța și Spania, precum și în China …

DESCOPERIRE APOCALIPTICĂ a cercetătorilor japonezi. „100 de MILIOANE de oameni VOR MURI, iar soarele nu se va mai vedea”

Un supervulcan scufundat pe coasta Japoniei „ar putea să erupă şi să ucidă 100 milioane de oameni”, relevă un studiu recent. Dacă domul de lavă din Kikai Caldera ar erupe, ar „bloca” lumina soarelui şi ar aduce de la sine „o iarnă vulcanică”, ducând la exterminarea unor civilizaţii şi propagarea unor tsunami-uri în zona de …

Studiu recent: Soarele va intra într-un proces de răcire, ce va afecta semnificativ viaţa pe planeta noastră

Un studiu publicat de un grup de cercetători de la University of California San Diego susţine că până în anul 2050 Soarele va intra într-un proces de răcire, ce va afecta semnificativ viaţa pe planeta noastră. În plus, un fenomen similar – numit Maunder Minimum, a avut loc în secolul XVII, atunci când Fluviul Tamisa …

A fost testat cu succes vaccinul pentru cancer! Rezultatul este mai mult decât satisfăcător

Vaccinul împotriva cancerului este speranța multor oameni. Astfel, după ce a fost anunțată „formula minune”, care poate elimina tumorile, cercetătorii au testat-o pe șoareci. Rezultatul este mai mult decât satisfăcător. Studiul efectuat de cercetători de la Stanford University School of Medicine arată că injectarea a doi agenți imunostimulatori, în cantități minuscule, direct în tumorile solide …