Home / Stiri / Sute de români sclavi într-o fermă din Marea Britanie. Cum au fost găsiţi. Aceştia şi-au apărat stăpânii

Sute de români sclavi într-o fermă din Marea Britanie. Cum au fost găsiţi. Aceştia şi-au apărat stăpânii

Poliţia britanică a descins la o fermă horticolă unde aproape 200 de muncitori străini, între care mai mulţi români, erau ţinuţi în condiţii de sclavie. Trei indivizi au fost arestaţi. Dar numai 14 dintre presupuşii sclavi au solicitat ajutorul autorităţilor pentru a părăsi ferma. Iar o parte din ceilalţi muncitori au manifestat, mai târziu, la poliţie, pentru eliberarea celor arestaţi, potrivit observator.tv

La ora 6 dimineaţa, poliţiştii au descins la ferma din peninsula Cornwall unde lucrau aproape 200 de muncitori sezonieri, bărbaţi şi femei, recrutaţi din Lituania, România şi Bulgaria. Aceştia erau cazaţi în rulote, chiar în incinta fermei. Autorităţile primiseră informaţii că erau forţaţi să trăiască şi să muncească în condiţii de sclavie.
Numai 14 lucrători au cerut să fie ajutaţi să părăsească ferma. Trei bărbaţi au fost totuşi reţinuţi sub acuzaţia de “sclavie modernă”.

Seara, însă, aproape 100 de lucrători lituanieni şi români, veniţi în microbuze, s-au instalat în faţa secţiei de poliţie unde se aflau arestaţii. Doar câţiva vorbeau limba engleză, aşa că o româncă din rândul lor şi-a asumat rolul de purtătoare de cuvânt.

Muncitorii au susţinut că nu se consideră sclavi şi doresc eliberarea celor trei şi mai ales a unuia dintre ei, pe care-l numeau Wolf. Protestul a luat sfârşit după eliberarea lui individului.

Sclavia modernă a fost definită, în Marea Britanie, printr-o lege din 2015. Potrivit guvernului, cel puţin 13.000 de persoane sunt victimele muncii forţate sau exploatării sexuale, pedepsite prin acea lege. Dar poliţia crede că numărul real este mult mai mare.

Sursa: observator.tv

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close