Home / Exclusiv / Soţii Klaus şi Carmen Iohannis ar putea ajunge în faţa procurorilor anticorupţie

Soţii Klaus şi Carmen Iohannis ar putea ajunge în faţa procurorilor anticorupţie

O plângere penală a fost depusă, miercuri, la DNA, pe numele celor doi, şeful statului fiind acuzat că a obținut venituri necuvenite de pe urma a două imobile din Sibiu.

Publicitate:

Plângerea, depusă de jurnaliştii luju.ro, este îndreptată şi împotriva notarului sibian Radu Gabriel Bucşa.

“Imobilele aparțineau statului român și erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis. De pe urma exploatării imobilului din str. Nicolae Bălcescu nr. 29 (închiriat Băncii Raiffeisen), soții Iohannis au obținut 320.000 euro, până când instanțele brașovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invoca bună-credință, precum și actele de moștenire false, care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului”, se arată în sesizarea penală.

Publicitate:

“Demersul civic urmărește aducerea la bugetul statului a sumei totale de 640.000 euro (320.000 euro luați de soții Iohannis și alți 320.000 euro luați de Ioan Bastea, pretinsul moștenitor pe care Klaus Iohannis îl reprezenta cu procura) sumă obținută din exploatarea imobilului din str. Nicolae Bălcescu 29 prin închirierea acestuia de către Raiffeisen Bank vreme de 14 ani.

Dacă statul ar fi exploatat el însuși imobilul, cei 640.000 euro ar fi fost venit la bugetul de stat. Considerăm că nu este normal să îți însușești niște imobile ale statului vreme de 14 ani, iar după ce justiția civilă constată că au fost luate prin fraudă, să le dai înapoi, dar să rămâi cu profiturile obținute din exploatarea lor”, susţin jurnaliştii care au redactat plângerea, scrie b1.ro

Publicitate:
Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close