Home / Stiri / Semnal de alarmă! Apar în pieţe roșiile cu ţugui! Ce sunt, de fapt. Mai mănânci?

Semnal de alarmă! Apar în pieţe roșiile cu ţugui! Ce sunt, de fapt. Mai mănânci?

În ultimii ani, piețele din România sunt invadate cu roșii al căror format nu era cunoscut. Este vorba despre acel țugui despre care cercetătorii trag un semnal de alarmă, din cauza folosirii substanțelor chimice în exces pentru a ajunge la o coacere rapidă.

Publicitate:

“Apariția acestui tugui în zona vârfului fructului indică faptul că fructul a fost stimulat și prin stimulare repetată el s-a acumulat”, declara un specialist în legumicultură, potrivit agrointel.ro.

În cazul roșiilor cu chimicale apare un spațiu între miez și coajă. Roşiile cu moţ sunt cele mai periculoase, pentru că sunt tratate cu mult ETREL, moţul fiind chiar o malformaţie a fructului.

Acesta ascunde, de altfel, mult erbicid. Țuguiul se formează din cauza folosirii în exces a unei substanțe chimice.

Roşiile cu moţ, vedetele pieţelor româneşti, nu sunt tocmai cele mai sănătoase produse. Aşa susţin specialiştii, care afirmă că, în extra sezon, roşiile cu ţugui, preferate de cei mai mulţi români, sunt de fapt tratate chimic cu stimulenţi de creştere. Semnalul de alarmă a fost tras de un inginer agronom, potrivit căruia mucronul, adică moţul pronunţat, este chiar o consecinţă a stimulenţilor – de fecundare, de polenizare şi de maturare a fructelor – folosiţi de producători.

„Prekos este singurul hibrid care se vinde în România şi are uşor această caracteristică de mucron, dar nu pronunţată, ce este dată de o genă care transmite această caracteristică. Sunt puţine creaţii comerciale care au genetic această caracteristică. În rest, această caracteristică este declanşată de simulentii pentru fecundare, pentru polenizare. Acest soi sub masca căruia se ascund comercianţii, manifestă foarte puţin vizibil acest aşa numit moţ, care este prezent la foarte puţine fructe ce aparţin soiului Prekos”, a explicat inginerul Costel Vânătoru de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău,  pentru AgroIntel.ro. La rândul lui, medicul Constanin Ionescu Târgovişte, diabetolog şi nutriţionist, soiul de roşii cu moţ a fost izolat treptat.

Publicitate:

„Sunt roşii modificate, cresc şi prin serele noastre, dar nu sunt neaparat rele. Cu siguranţă însă nu le egalează pe cele obişnuite, româneşti. În sere sunt condiţii oarecum artificale, motiv pentru care conţinutul lor în principii nutritive nu este egal cu cel al celor care sunt crescuţi în grădină. Acum ceea ce contează este cât de ieftin este produsul, cu cât e mai ieftin cu atât poate fi mai periculos”, a explicat profesorul Ionescu Târgovişte.

AŞA pot fi recunoscute roşiile nesănătoase:

Totuşi, cei care preferă să cumpere roşii cu moţ în această perioadă şi-ar putea da seama dacă acestea au fost forţate artificial să crească. Aşa susţine inginerul Costel Vânătoru. Mucronul foarte pronunţat este un prim indiciu, arată el.

„Asta ar putea să dea de gândit că s-a umblat chimic la el. Apoi, dacă tăiem fructul în secţiune şi vedem că nu are seminţe, iar în lojele seminale găsim un ţesut gelatinos de culoare verde şi urme de seminţe neevoluate este dovadă că avem un hibrid şi că acolo este posibil să se fi intervenit chimic cu stimulenţi, pentru că fructul nu a avut timp să-şi formeze sămânţa şi a fost grăbit să se matureze. Atunci când secţionam fructul şi găsim în pulpa exterioară a roşiei un cerc lemnos, albicios este semnul unei măturări forţate care a dus la crearea unui ţesut celulozic în pulpă lui. Cepul, de la bază rămâne lemnos şi verde, puternic pronunţat în fruct asta fiind un alt indiciu al faptului că tomată a fost forţată să se coacă”.

Publicitate:
Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close