Proiect inedit de reîmprospătare demografică care dă roade. Comuna care s-a umplut de copii după ce primarul a oferit case gratis.

Distribuie prietenilor!

Un proiect inedit de reîmprospătare demografică dă roade în comuna botoşăneană Conceşti, după ce autorităţile locale au oferit case tuturor celor care vor să se mute în comună. Populaţia şcolară a crescut cu peste 50% în numai doi ani.

In comuna botoşăneană Conceşti este implementat începând din 2016 un proiect unic în România. Pentru a salva localitatea de la îmbătrânire şi dispariţie prin depopulare, autorităţile locale au oferit gratuit case tuturor românilor dispuşi să se mute acolo. Condiţiile de bază au fost ca solicitanţii să aibă copii şi să fie muncitori. În prima fază, au fost oferite gratuit în jur de zece case în satul Conceşti, reşedinţa comunei. Au cerut rezidenţă sute de familii, dar s-a mers pe principiul, „primul venit, primul servit“.

Aşa au ajuns să se mute în comuna nord-botoşăneană familii din judeţele Alba Iulia, Hunedoara, Iaşi sau Neamţ. După doi ani de stat la Conceşti, oamenii veniţi din toată România să-şi reînceapă viaţa în celălalt colţ al ţării spun că au găsit un adevărat paradis comparativ cu locurile în care au trăit anterior.

Mulţumite sunt şi autorităţile locale.

„Oamenii s-au adaptat, sunt muncitori. S-a înmulţit puţin şi populaţia. Toată lumea este mulţumită“, spune Constantin Grosu, viceprimarul din Conceşti. Oferta de nerefuzat Conceştiul este o comună de agricultori şi crescători de animale situată aproape de graniţa cu Ucraina. Ca orice sat nord-moldav, Conceştiul a fost mereu afectat de îmbătrânire şi depopulare.

În 2016, populaţia comunei ajungea la 2.250 de locuitori dintre care majoritatea cu vârste de peste 60 de ani. Natalitatea era într-o continuă scădere, iar populaţia aproape se înjumătăţise. „Era o situaţie disperată şi trebuia să luăm măsuri ca să nu dispărem de pe hartă“, adaugă viceprimarul Grosu.

Cu bani de la bugetul local, mai precis 250.000 de lei, au cumpărat în 2016 cinci case abandonate, moştenite de copiii defuncţilor, stabiliţi la oraş sau în străinătate. Casele au fost oferite de autorităţi gratuit printr-un anunţ public oricăror români dispuşi să se mute la Conceşti. Una dintre condiţii era să fie buni de muncă şi alta să aibă copiii.

„Mai ales de copii era nevoie fiindcă uşor-uşor închideam şcolile, din lipsă de elevi“, explică Grosu. Casele şi terenul aferent acestora au fost oferite cu titlu gratuit beneficiarilor pe durata vieţii lor, fără să fie percepută chirie. Locuinţele au fost reabilitate anterior predării către noii beneficiari cu banii primăriei locale. De asemenea, au fost dotate cu minimul necesar pentru un trai civilizat, inclusiv curent electric. Răspunsul la oferta Primăriei Conceşti s-a tradus printr-un val de cereri de rezidenţă. În doi ani, sute de români au cerut să se mute la Conceşti. Edilii locali au făcut un efort şi-au reabilitat alte cinci case astfel că acum există zece locuinţe populate de „imigranţi“.

Populaţia şcolară s-a dublat

Proiectul de repopulare a dat roadele scontate, spun autorităţile locale. Principalul efect pozitiv a fost salvarea şcolilor din comună. În total, cele zece familii au venit cu peste 50 de copii, toţi de vârstă şcolară. În aceste condiţii, populaţia şcolară aproape s-a dublat la Conceşti. Mai mult decât atât, comuna are şanse să se salveze din punct de vedere demografic, cu nou-veniţii. „Populaţia şcolară scade în tot judeţul. Noi am avut noroc cu copiii ăştia. Au venit aceste familii, cu mulţi copii. Avem în jur de 50 de copii veniţi. Proiectul a dat roade, fiindcă am înmulţit populaţia şcolară şi am reîntinerit şi comuna“, spune Constantin Grosu.

Citeste mai mult: adevarul.ro

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *