Mesajul unei mame, intrigată de ţinutele unor adolescente din ziua de azi “Dragi părinţi, voi aţi văzut cum ies fetele voastre îmbrăcate pe stradă?”

Intrigată de ţinutele unor adolescente din ziua de azi, o mamă de fete adresează, pe blogul „Meseria de părinte”, o întrebare retorică părinţilor acestora, convinsă fiind că familia are cel mai important rol în orientarea comportamentului vestimentar şi nu numai, al fetelor aflate la vârsta la care caută să se raporteze permanent, la ceilalţi, ca …

Cum se atrofiază creierul unui copil care petrece prea mult timp la calculator, tableta sau telefon

În perioada copilăriei, creierul este în proces de formare, este imatur, respectiv este sensibil şi e vulnerabil la mai mulți factori nocivi. Petrecerea timpului în exces în fața calculatorului duce la modificări în zona cortexului prefrontal: pe de o parte, aceasta este aria responsabilă de gândirea, organizarea, planificarea, realizarea acţiunilor; pe de altă parte, este …

Se dau amenzi URIASE! Stai la casa sau detii un teren? AMENDA trece de 500 de euro daca nu faceti asta de URGENTA!

Dacă nu tăiați buruienile și nu vă curățați pământul, sunteți pasibili de amenzi maxime de aproape 550 de euro. Proprietarii de terenuri care nu cosesc vegetația, inclusiv ambrozia, au fost pedepsiți în ultimele două săptămâni de polițiștii locali. Oamenii legii au rupt 21 de amenzi, în valoare totală de 46.000 de lei, adică puțin peste …

Dana Nalbaru si actorul Dragos Bucur s-au mutat la tara! Creste gaini si cultiva zarzavaturi! “Ma transform intr-o taranca, dar, va jur, niciodata nu am fost atat de fericita.”

In urma cu patru ani, Dana Nalbaru si sotul ei, actorul Dragos Bucur, au decis sa paraseasca Bucurestiul si sa se mute definitiv in casuta pe care si-au ridicat-o intr-un sat modest de la tara. La vremea respectiva, decizia lor a fost privita cu scepticism de catre prietenii lor, acestia neintelegand de ce doi artisti …

Mesajul emotionant al lui Tudor Chirila catre liceeni, dar romanii nu distribuie asa ceva! „Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi o şansă.”

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi o şansă. Noi am fost fericiţi că am descoperit Coca-Cola şi bananele şi am crezut că dacă noi citim, şi ei vor citi. Şi că toţi vom progresa şi ţara o să aibă scăpare. Noi ne-am înşelat. Unii dintre noi au plecat de aici. Câştigă bani acolo …

Primul copil român internat la terapie intensivă. Diagnosticul de boala Kawasaki, o afecţiune ce poate fi declanşată de noul virus.

Un băieţel de 10 ani din Buzău, confirmat cu COVID-19, este în stare gravă din cauza noului virus. Copilul este internat la Terapie Intensivă, în spitalul Victor Gomoiu din București. Potrivit unor surse medicale, copilul ar fi fost adus zilele trecute la Spitalul Județean Buzău. Era în stare gravă, medicii suspicionând o meningoencefalită, dat fiind …

Veste buna pentru pensionari. Cresterea cu 40 la suta a pensiilor, aprobata in comisiile de buget

Comisiile de buget au aprobat majorarea pensiilor cu 40% si au eliminat articolul privind majorarea cu 14%. Articolul din recrificarea bugetara potrivit caruia pensiile se majorau cu 14%, a fost abrogat. Guvernul va fi obligat sa majoreze pensiile cu 40%, pentru ca a ramas in vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestora cu 40%. …

Sfântul Ardealului Parintele Arsenie Boca: Cum poți alunga bolile, vrajba și paguba din casă

Sfântul Ardealului a oferit lumii numeroase învățături, pe care orice credincios ar trebui să le respecte dacă vrea să aibă parte de bine. Părintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. Acesta a lăsat o mulțime de învățături care au fost publicate în diverse cărți destinate creștinilor. În scrierile sale, …