sâmbătă , 24 august 2019
Home / Sanatate / MESAJ DIN VIITOR: CANCERUL, ÎNVINS! Secretul în bătălia cu tumorile se ascunde chiar în genomul uman

MESAJ DIN VIITOR: CANCERUL, ÎNVINS! Secretul în bătălia cu tumorile se ascunde chiar în genomul uman

Există în lume tratamente care pot opri cancerul.

Publicitate:

Sunt imunoterapiile oncologice, cele prin care propriul organism e antrenat să lupte cu această maladie. Se pare că secretul în bătălia cu tumorile se ascunde chiar în genomul uman.

Medicii se feresc să folosească termenul vindecare, dar prezintă cazuri în care noile tratamente prelungesc mult viaţa pacienţilor şi transformă cancerul într-o boală cronică, precum diabetul sau hipertensiunea.

Reportajul “Romania, te iubesc” a fost filmat pe 3 continente. Rareş Năstase a ajuns în marile centre de cercetare ale lumii, inclusiv în laboratoarele lui Fidel Castro din Cuba.

Vă arătăm proceduri, medicamente şi chiar vaccinuri inovatoare pentru anihilarea tumorilor.

MESAJ DIN VIITOR: CANCERUL, ÎNVINS

Ora 8 dimineaţa, un spital privat din Capitală. Un pacient cu cancer pulmonar, în stadiul 4, intra agale în cabinetul oncologului sau şi apoi începe un tratament revoluţionar în toată lumea.

În timp ce omul e perfuzat, într-un institut de stat din Timişoara, o imprimantă 3D printează tumori umane. Pare o joacă, dar sunt investigaţii din elita medicinei mondiale. Tumorile sunt injectate apoi în şoareci, pentru ca malformaţiile să fie bombardate cu celule modificate genetic, care să atace şi să anihileze ţesuturile maligne.

“Aici vedem o celulă tumorală, care a fost înconjurată şi recunoascuta de celulele natural killers, care încep să o omoare!”

Cuba, o ţară total subestimată, dezvăluie că are de mai mulţi ani, şi ATENŢIE, gratuit pentru poporul cubanez, o serie de vaccinuri care bulversează, prin rezultate, cercetarea medicală mondială.

Cămilo Rrodriguez, cercetător: “Lucrăm pentru a tranforma cancerul dintr-o boală mortală, într-o boală cronică”.

Se înmulţesc, la nivel mondial, terapiile cu rezultate uluitoare, în lupta cu cancerul. E drept că puţini romani au deocamdată acces la ele.

O echipă “Romania, te iubesc” a ajuns în cele mai performante incubatoare ale ştiinţei medicale de top din lume, iar acest reportaj este rezultatul unui demers jurnalistic fără precedent în România.

A presupus filmări pe 3 continente, în locuri cu acces dificil, iar dovezile şi declaraţiile specialiştilor pot da speranţe uriaşe omenirii: vorbesc despre un viitor cu terapii la îndemâna oricui, în care cancerul să fie controlat şi chiar vindecat, în unele cazuri. Trăim deja aceste timpuri, iar viitorul cancerului curabil ar putea fi mai aproape decât v-aţi putea închipuiţi!

Publicitate:

Deşi trăim într-o ţară în care autorităţile ne-au obişnuit cu o permanentă criză de citostatice şi de imunoglobulina, în care ne lipsesc vaccinuri esenţiale, se întrevede şi la noi o şansă la terapii de succes, folosite de mai mulţi ani peste hotare.

Pacient Romania: “Lipsa poftei de mâncare şi insomniile, am dormit o oră, am simţit că că m-am odhniti toată noaptea”.

Doctorul oncolog surâde, ştie de rezultatele acestei terapii cu Nivolumab, o substanţă care a fost acceptată abia în noiembrie 2017 pe piaţa românească, cu decontare directă de la stat. În Statele Unite, unde a şi fost inventat, se foloseşte de acum 4 ani.

Sunt deja peste 200 de persoane la nivel naţional, în condiţiile în care numărul lor creşte de la o săptămână la alta. Un tratament total de imunoterapie constă în mai multe sesiuni de perfuzii, urmate de mai multe investigaţii, după câteva luni.

Există o singură problemă: costul, care ajunge la 300.000 de euro. Oncologii spun că terapia e abia intrată în România, iar importatorii acoperă o jumătate din acest preţ, restul fiind decontat de stat.

Delia Mateescu, medic primar oncolog: “Până acum în testele clinice nu am avut pacienţi care să nu răspundă pozitiv la tratament. Dacă până acum vorbeam de luni, acum vorbim de o prelungire a vieţii în ani.”

În Statale Unite, acelaşi produs a fost introdus pentru mai multe tipuri de cancer, iar alţi medici europeni îl dau pacienţilor din prima linie de tratament, adică îl pot folosi înainte de sesiunile de chimioterapie, radioterapie şi operaţii, pe principiul că pacientul are un sistem imunitar bun şi pot fi evitate procedurile greu de suportat.

Acest pacient, cu cancer de plămân, primeşte tratamentul chiar şi după 2 cure de chimioterapie şi o intervenţie la metastazele cerebrale. E mulţumit şi aşa, doar e în joc viaţa lui.

Pacient: “Nu ştiam detalii pentru România, noi ne zbatem cu imunoglobulina. E o noutate fantastică!”

Mulţi pacienţi au luat drumul străinătăţii, în speranţa că se pot salva. Austria e una dintre destinaţii. Clinicile de stat şi private de la Viena au deja în tratament mai mulţi bolnavi romani, care au reuşit să strângă bani pentru aceste terapii costisitoare.

În faţa acestei clinici private din Viena tocmai e parcată o maşină de peste o jumătate de milion de euro. Şoferul aşteaptă, proprietarul maşinii e undeva în spital pentru investigaţii amănunţite.

Clienţii clinicii sunt în general oameni cu mulţi bani, pentru că vorbim de un spital cu dotări impresionante, în care simplă cazare costa până la 900 de euro pe noapte.

Complexul de sănătate, întins pe mai multe clădiri, cuprinde multe cabinete în care oferă consultaţii cei mai buni medici specialişti din Austria. E creme de la creme în materie de profesionişti în medicină şi tot aici găseşti şi romani.

CITESTE TOT REPORTAJUL AICI.

Publicitate:
Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close