Lege nu e pentru toti! Rareș Bogdan a aniversat ziua fiicei cu 100 de oameni care au petrecut înăuntru la un restaurant din Cluj, împotriva legii!

Distribuie prietenilor!

Localul Da Vinci din Cluj-Napoca a fost luni după-amiază deschis special pentru invitații politicianului Rareș Bogdan, deși sunt interzise petrecerile mari în interior și autoritățile îi mustră încontinuu pe cetățeni că sporesc cazurile de COVID-19, din cauză că nu se mai respectă regulile. Imaginile Libertății, luate cu drona, și fotografiile de pe unul dintre dealurile cartierului Bună Ziua arată cum pe terasă și în curte erau câțiva oameni, restul de peste 100 stând în interiorul restaurantului, deși maximul de invitați legal este de 20!

Peste 30 de mașini parcate în fața restaurantului Da Vinci și doar câțiva oameni în curte, acestea sunt imaginile pe care Libertatea le-a realizat la Cluj duminică după-amiază, la petrecerea prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan.

Conform reglementărilor din starea de alertă, în toată România este interzis restaurantelor să-și primească oaspeții altundeva decât pe terasă sau în grădină. Dacă închiriezi locul pentru un eveniment privat, nu poți avea mai mult de 20 de invitați înăuntru.

Pe tot parcursul fotografierii localului, de jos sau cu drona, nu au fost mai mult de câțiva oameni afară, restul de peste 100 de invitați fiind permanent înăuntru. Atât jurnalistul din Cluj care a observat din afară petrecerea, cât și sursele din interior au descris aceeași realitate: puțini invitați în aer liber, aproape toată lumea la mesele din saloanele din interior, nicio mască, inclusiv Rareș Bogdan și familia stând înăuntrul restaurantului.

Confirmarea a venit și oficial, șefa restaurantului recunoscând că a pus mese și înăuntru. Imaginea cu drona care arată curtea aproape goală, singurii invitați de afară fiind cei câțiva de la mesele lipite de clădirea plină de oameni Managerul Adela Logean: ”Am în terasă 50 de persoane și înăuntru ceva” Libertatea a discutat cu managerul restaurantului Da Vinci, Adela Logean. Care a confirmat că petrecerea se desfășoară și în interiorul localului. A părut ușor deranjată de întrebări și a grăbit convorbirea. Este deschisă terasa, am în terasă 50 de persoane și înăuntru ceva. Sunt … șase mese, le-am organizat cum se cuvine. Ba da, este și afară și în interior. În numărul permis. În interior, sunt 20 de persoane. Este în ordine, vă mulțumesc. Șefa localului Da Vinci din Cluj:

În imagini se văd doar câteva mese, nicidecum pentru 50 de persoane, cum a declarat șefa localului. Libertatea a încercat să intre în legătură cu Rareș Bogdan, dar politicianul, aflat încă la petrecere, nu a răspuns apelurilor și mesajelor.

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *