duminică , 22 septembrie 2019
Home / Stiri / Începând cu 1 august, această Ordonanță a Guvernului intră în vigoare! un grup italian, profită la maximum de acest moment.

Începând cu 1 august, această Ordonanță a Guvernului intră în vigoare! un grup italian, profită la maximum de acest moment.

Începând cu 1 august, această Ordonanță a Guvernului intră în vigoare! Astfel, sute de mii de oameni vor fi obligați să facă acest lucru.

Publicitate:

În aceste împrejurări, un grup italian, intrat pe piața din România în urmă cu peste zece ani, profită la maximum de acest moment.

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei privind obligativitatea companiilor de a avea case de marcat electronice de la 1 august 2018, italienii de la Custom vor să instaleze peste 100.000 de case de marcat cu jurnal electronic, ce vor fi conectate la sistemul IT al ANAF,

„Până acum am obţinut avize pentru două modele de casă de marcat modulare şi pentru un alt model, urmând ca luna aceasta să obţinem avizele pentru alte două modele. Ţinta noastră este de a instala peste 100.000 de case de marcat în România“, a afirmat, pentru ZF, Diana Lica, business development manager în cadrul grupului Custom pentru România şi zona Benelux.

Publicitate:

Lica mai spus că toate produsele Custom vor fi comercializate prin intermediul subsidiarei locale Custom Production Europe SRL (CPE), care administrează activitatea fabricii de la Glimboca din judeţul Caraş-Severin, deschisă în urmă cu peste 10 ani de grupul italian.

ATENŢIE! Prin OG nr. 20/2017, publicată în Monitorul Oficial la sfârşitul lunii august, a fost modificat calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic în locul aparatelor dotate cu role jurnal pe suport hârtie. Așadar, casele de marcat cu jurnal electronic vor deveni obligatorii de la 1 iunie 2018 pentru firmele mijlocii şi mari, respectiv de la 1 august 2018, pentru firmele mici, realizându-se înlocuirea treptată a celor de generație veche.

Publicitate:
Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close