Incendiu devastator la Spitalul de Boli Cardiovasculare din Iasi. 18 pacienti aflati in stare critica erau in saloanele cuprinse de flacari

Distribuie prietenilor!

Panica in aceasta noapte la Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. I.M. Georgescu” din zona Copou. Un incendiu puternic a cuprins unitatea medicala. Flacarile au cuprins instantaneu acoperisul spitalului, iar mai multi pacienti au fost evacuati de urgenta si transferati in alte unitati. Din primele informatii, 18 pacienti aflati in stare critica au fost transferati la alte sectii scrie Bzi.ro

Incendiul ar fi izbucnit in jurul orei 0.30, moment in care au fost anuntati pompierii ieseni. La fata locului este o adevarata desfasurare de forte. Angajati ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au intervenit cu autospecialele de apa si spuma si interventie la inaltime, la fata locului fiind prezente si echipaje ale SMURDServiciului de Ambulanta Judetean si echipe ale Politiei.

“In momentul in care Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a permis accesul echipelor medicale am patruns intai la etajul 5 apoi la etajul 4, unde sunt pacienti la terapie intensiva de cardiologie si chirugie cardiovasculara. Am luat decizia transferului acestor pacienti in zonele din cealalta cladire alaturata si alti la Spitalul Parhon. Este vorba de doua institutii sanitare separate, Institutul de Boli Cardiovasculare si Spitalul Parhon care au colaborat pentru ca impart aceeasi cladire”, a mentionat dr. Diana Cimpoesu, coordonatorul UPU SMURD.

In afara de cei 18 pacienti care au fost relocati, a mai fost o persoana care se afla in zona de la etajul 6 si care a fost evacuata pe scara. In acest moment, persoana respectiva, un angajat al unitatii medicale, se afla la Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului “Sf Spiridon”, diagnosticat cu intoxicatie cu fum. Persoana se afla in stare de soc emotional, este constienta si chiar a dat relatii despre ce s-a intamplat.

“Este o situatie in desfasurare. Alarma a fost data la ora 12.30. Noi asiguram garda la etajele 1 , 2 si 3 care tin de spitalul Parhon. Am verificat toti pacientii si ne-am asigurat de starea lor si am colaborat cu toate autoritatile pentru a-i ajuta pe colegii de la Cardiologie. Am preluat doi pacienti de la ATI si in continuare lucrurile sunt in desfasurare si vom muta in continuare pacienti daca este cazul. La etajele 1,2 si 3 vorbim de aproximativ 100 de pacienti. In aceste sectii nu a fost nevoie sa fie mutat nimeni pana in prezent. Incercam sa ne asiguram ca toti pacientii sunt in siguranata. Asta e tot ce conteaza”, a mentionat medicul Ionut Nistor, purtatorul de cuvant al Spitalului Parhon.

Surse: incendiul ar fi pornit din cauza supraincalzirii instalatiei electrice. Din cate se pare, aceasta este destul de veche, fiind achizitionata de dinainte de Revolutie.

Mai multi pacienti care se aflau in cladire au fost preluati de serviciile de ambulanta si transportati la alte unitati medicale. In plus, si o autospeciala transport victime multiple din cadrul ISU va prelua alte persoane internate in aceasta unitate pentru a le transporta in spitalele din oras.

Un numar impresionant de 62 de pompieri au intervenit la stingerea incendiului, o operatiune ce s-a desfasurat timp de 7 ore. La aceasta ora mai sunt mici focare la etajul 6.

“S-au deplasat 8 autospeciale de stingere si autoscara, un Echipaj de Prim Ajutor si unul de transport victime multiple. Incendiul s-a manifestat la nivelul etajului 6, un loc folosit ca spatiu de depozitare. Flacarile au fost greu de lichidat intrucat accesul a fost foarte dificil. Pe parcursul interventiei, o persoana angajata a spitalului a suferit o intoxicatie cu fum, fiind transportata la spital. A fost necesara evacuarea a 18 pacienti, acestia fiind transportati intr-un alt corp al acestui spital, nefiind afectati de incendiu. La acest moment, dupa 7 ore de interventie, incendiul se afla in lichidare. Mai exista mici focare la nivelul etajului 6. Urmeaza a fi stabilite pagubele si cauza probabila a incendiului”, a comunicat Silvia Bolohan, purtator de cuvant al ISU Iasi.

Situatia este una extrem de grava, avand in vedere ca in urma unui control efectuat de ISU Iasi in anul 2017 s-a descoperit ca unitatea medicala nu detinea autorizatie de securitate la incendiu. La acel moment ICBV a primit un avertisment, insa situatia a ramas neschimbata.

“La controlul efectuat in anul 2017 s-a constatat faptul ca spitalul nu detinea autorizatie de securitate la incendiu. A fost aplicat un avertisment, intrucat Legea 307 privind apararea impotriva incendiului proroga termenul de obtinere a acestui document, urmand sa intre in legalitate pana la sfarsitul anului 2017. Dupa lichidarea incendiului vor fi luate masurile legale in conformitate cu legislatia in vigoare”, a precizat Silvia Bolohan, purtator de cuvant al ISU Iasi.

Sursa: Bzi.ro

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *