Fostul asociat al lui Streinu-Cercel livrează reactivi la Institutul Matei Balș de 9 ani. A făcut-o de două ori și în pandemia COVID-19

Distribuie prietenilor!

Firma Ducos Trading este cea care a cumpărat de 5 milioane de euro, primiți de la stat fără licitație, 1,2 milioane de măști periculoase, pe care Unifarm le-a distribuit în spitale. Firma este deținută de Ion Berciu (50%), fost asociat cu Adrian Streinu-Cercel într-un off-shore din Cipru. Cercel și Berciu continuă să facă afaceri și acum, pe banii institutului public condus de primul.

În spatele tranzacției cu măști periculoase din China, aduse de firma Ducos Trading și apoi retrase în urma unei alerte venite la nivel european, stau mai multe legături pe care Libertatea a început să le prezinte acum cîteva zile. Astăzi continuă.  Astfel, unul dintre cei doi acționari al Ducos este Ion Berciu, partener al lui Adrian Streinu-Cercel, până în 2008, într-un off-shore din Cipru: Marsaro Co Limited. Informația a fost făcută publică în 2018 într-o investigație RISE Project.

Dar cei doi au rămas în relații bune și după ce au ieșit din afacerea cipriotă. Ei continuă să facă contracte, pe bani publici. Ducos Trading a ajuns la al nouălea an în care livrează reactivi la Spitalul de Boli Infecțioase condus de Adrian Streinu-Cercel.

Berciu, un apropiat al lui Cristi Burci, nu e singura legătură între Cercel și firme.  Amalia Cătălina Cristea este un alt nume pe care îl relevă structura companiilor  cu mari afaceri în sănătatea românească.

În decurs de câteva săptămâni, 28 noiembrie 2009 și 21 decembrie 2009, Cristea a preluat administrația a două firme: – Ducos Trading SRL, unde, la acționari, până în 2015, a apărut un off-shore din Cipru (Tisenpla), al cărui reprezentat era chiar ea. Ion Berciu a preluat acțiunile în 2015 de la off-shore-ul Tisenpla;

– Lotus Med SRL, care, în aceeași lună noiembrie 2009, a fost cedat de off-shore-ul din Cipru (Marsaro) deținut până în 2008 de Cercel și Berciu. Mai mult, Lotus Med, conform aceleiași investigații RISE Project, avea un laborator privat chiar în incinta institutului Matei Balș din Capitală.  Practic, compania care deținea un laborator în incinta institutului Matei Balș avea același administrator cu firma care livra reactivi la Matei Balș. Companie în care, din 2015, apare și fostul asociat al lui Streinu-Cercel, Ion Berciu.

Cele mai recente afaceri

În martie și în aprilie 2020, Ducos Trading a livrat ultimele două tranșe de reactivi și consumabile de terapie intensivă către Matei Balș. Conform SEAP, e vorba de consumabile pentru terapie intensivă și reactivi.

Citeşte întreaga ştire: Libertatea.ro

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *