Stiri

Emil Boc nu a ajuns la DIICOT! Ar putea fi adus cu mandat

Fostul premier al României, Emil Boc, ar putea fi adus cu mandat la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul în care chirurgului Mihai Lucan este acuzat de delapidarea Institutului Renal de la Cluj-Napoca. Emil Boc a fost citat astăzi pentru explicaţii, însă nu s-a prezentat şi nici nu a comunicat motivul absenţei sale.

Emil Boc a fost chemat joi la DIICOT pentru a da o declaraţie în acest dosar, însă primarul nu a venit, astfel încât este posibil ca el să fie citat cu mandat de aducere.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat miercuri că Emil Boc l-a ajutat pe Mihai Lucan cu o concesiune pentru clinica privată Lukmed.

“El a fost ajutat în Cluj de Emil Boc. El nu putea să facă business-ul numit Lukmed fără domnul Boc. O să vedeţi în succesiunea de hotărâri de Consiliu local cum se facilitează din ce în ce mai mult acest business numit de pacient ‘Lucfurt’. Domnul Emil Boc a fost operat de profesorul Lucan şi la clinica de stat şi la clinica privată. Domnul Boc l-a numit consilier personal. Mă întreb, văzând ce personaj malefic este Lucan, ce anume l-a învăţat domnul Lucan în calitate de consilier pe probleme de Sănătate pe domnul Boc?”, declara miercuri Emanuel Ungureanu, după o vizită la DIICOT.

Fostul premier neagă însă acuzațiile, declarand că contractul de cesiune pentru ridicarea clinicii private a medicului Lucan a fost aprobat înainte ca el să ocupe funcția de primar.

De asemenea, Emil Boc spune că nu a beneficiat de niciun fel de tratament preferențial din partea medicului Lucan și că a avut scurte intervenții medicale care nu au necesitat internare, atât la clinica de stat, cât și la clinica privată. În condițiile în care respectivele proceduri medicale se puteau efectua în Cluj Napoca, a considerat firesc să nu plece în strainătate, mai spune Emil Boc.

Sursa: capital.ro

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *