Dumitru Dragomir, candidat pentru Consiliul General al Capitalei: „Da, am trei pensii, pentru că le merit!”

Distribuie prietenilor!

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, actualul candidat pentru Consiliul General al Municipiului București, a declarat recent la B1 Tv că are trei pensii, în valoare de 206.400 de lei.

„Eu pe unde am fost am făcut câte ceva. Eu am concurat pentru Primăria Capitalei și am ieșit pe locul 3, cu Băsescu și cu Geoană. Eu, da, am trei pensii. Pentru că le merit. Am contribuit, aveam 15.000 de euro pe lună salariu, plăteam 6000 de euro la stat, la Ligă. Am fost 2 legislaturi la Parlamentare, dintre care vicepreședinte de Comisie Parlamentară. Sunt singurul din istoria acestei țări din opoziție care am făcut singur o lege organică, am drept de autor asupra ei. Cine se compară cu mine dintre toți consilierii aștia care sunt propuși? Pe unde am fost am făcut stadioane, am promovat tineri, am făcut sediul Ligii, cel mai frumos din lume, nu din acestă țară. Eu am finanțat și n-am luat bani de la cluburi. Eu m-am zbătut și am făcut rost de bani și am făcut această clădire”, a spus Dragomir la B1 TV.

În declarația de avere Mitică Dragomir scrie că a avut o vilă pe care a vândut-o în 2020 și pentru care a încasat 3,9 milioane de euro. Candidatul la Consiliul General al Municipiului București a spus la B1 TV că vila pe care a vândut-o a fost a lui Ghica și ar fi luat-o într-o stare jalnică, apoi a renovat-o și a vândut-o cu aproape 4 milioane de euro.

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *