Home / Stiinta / DE LA EVUL MEDIU LA LUMEA MODERNĂ

DE LA EVUL MEDIU LA LUMEA MODERNĂ

În amurgul filozofiei greco-romane, ca urmare a contradicțiilor care  măcinau lumea antică, apare creștinismul. Timp de aproape paisprezece secole, religia creștină, prin instituția sa – biserica, a încercat suprimarea în fașă a oricărei aspirații spre o explicare rațională, pe baze naturale, științifice a lumii. În locul cercetării naturii sși a descoperirii tainelor ei, în perioada feudalismului până spre descompunerea sa, se afirmă primatul dogmei, al credinței oarbe în ideile sterile și eronate ale religiei. Rațiunii, care în filozofia antică avea rolul de a formula adevărurile despre lume și om, i se cerea de către biserică slujirea dogmelor creștine, demonstrarea existenței lui Dumnezeu, a lumii de apoi. Încercând să rupă omul de lume și de viața în care el trăia, religia cenzura orice interpretare laică a lumii și a omului. Mai mult, părinții bisericii nu s-au dat în lături de la suprimarea fizică a acelor oameni de știință și filozofi care au încercat să explice pe cale naturală unele fenomene ale lumii și ale vieții.

Publicitate:

Și totuși, această perioadă din istoria Europei nu a fost cum și-au închipuit, într-o interpretare neștiințifică, unii iluminiști francezi ai secolului al XVIII-lea, o uriașă pată neagră în evoluția omenirii și a gândirii ei, un moment în care rațiunea se pierde ea însăși negăsind adevărul. Deși din punct de vedere ideologic specificul acestei epoci îl constituie dominația religiei, aceasta nu s-a realizat într-un mod absolut, în ciuda persecuțiilor bisericii au existat orientări progresiste în cadrul gândirii filozofice și științifice nu numai în Europa, dar și în Asia și alte continente. Exemplul grăitor îl constituie în acest sens înflorirea filozofiei în țările de limbă arabă (Avicenna, Averroes etc.), dezvoltarea științei (matematica, în special notația algebrică, logica, medicina etc.).

Lumea moderna își află începuturile în epoca grandioasă cunoscută sub numele de Renaștere (secolele XV-XVI). Invențiile (praful de pușcă, busola, tiparul), marile descoperiri geografice, precum și dezvăluirea culturii antice, au pregătit o revoluție în modul de gândire și de viață al oamenilor.

Renașterea reprezintă epoca care a pus bazele dominației moderne a burgheziei, epoca care avea nevoie de titani și care a generat titani, titani ai gândirii, ai pasiunii și ai caracterului, ai multilateralității și ai erudiției. S-a constituit atunci știința experimentală a naturii. Au luat amploare mecanica, matematica, s-au pus bazele fizicii moderne și totodată ale spriritului științific modern, bazat, în esența, pe cultul metodei și al rațiunii.

Alături de știința experientală a naturii, Renașterea cunoaște și prima tresărire a gândului despre autonomia diferitelor domenii ale culturii. Întâlnim astfel ideea autonomiei științei și a filozofiei față de teologie, teoria despre autonomia politicului față de morală, teoria despre dreptul natural etc.

Gândirea Renașterii, expresie a năzuințelor burgheziei în ascensiune, apare ca o răzvrătire împotriva imaginii universului așa cum fusese ea închegată către sfârșitul antichității de către Ptolemeu (autorul concepției geocentrice, după care Pământul ar fi centrul universului) și generalizată apoi cu sprijinul creștinismului. Prin sistemul lui Copernic (după care Pământul este o planetă făcând parte din sistemul solar, o planetă ca toate celelalte, neavând o situație privilegiată în univers) s-a proclamat independența cercetării naturii s-a declanșat război autorității bisericești în problemele naturii.

În epoca modernă, ca urmare a reflectării procesului ascensiunii burgheziei și descompunerii feudalismului, lupta dintre materialism si idealism intră într-o nouă fază. Gânditorii materialiști moderni afirmă încrederea nețărmurită în puterea și progresul științei. Continuatori ai tradițiilor înaintate din filozofia materialistă ce i-a precedat, gânditorii burghezi din secolele XVII-XVIII își afirmă crezul în posibilitățile omului de cunoaștere și de supunere a naturii. “Omul, servitor și interpret al naturii, poate să înfăptuiască și să cunoască atât cât a observat din ordinea naturii…Știința și puterea omului sunt unul și același lucru “, scria Bacon.

Inaugurând orientarea raționalistă în filozofie, marele om de știință și filozof francez Descartes exprima ideea că rațiunea este “în mod natural egală la toți oamenii’, această rațiune trebuie îndrumată metodic “pentru a căuta adevărul în științe”. Descartes explica formarea universului ca pe un proces mecanic, după legi naturale. Deși admite existența lui Dumnezeu ca prim motor, fizica lui Descartes reprezintă, cum scria Marx, primul sistem materialist mecanicist al epocii moderne. În concepția sa filozofică însă, Descartes alunecă spre idealism, admițând existența, alături de materie, și a unei “substanțe spirituale”. Prin concepțiile materialiste ale filozofului olandez Spinoza și ale filozofului englez Hobbes, materialismul secolului al XVII-lea ajunge la concluzii ateiste evidente.

Punctul culminant al materialismului modern l-a constituit materialismul francez al secolului al XVIII-lea: Diderot, Holbah Helvetius, La Mettrie.  Aceștia au fost ideologi care au pregătit revoluția burgheză din 1789. Prin respingerea tezei primului motor (teza falsă prin care idealiștii, și în primul rând religia, susțin întregul curs al dezvoltării în natură și societate se datorează unui “prim impuls”, imprimat acestora de către o forță supranaturală, idee absolută, “creator”, Dumnezeu) și prin afirmarea categorică a existenței materiei ca realitate fizică concretă, inseparabilă de mișcare, materialiștii francezi susțineau materialismul și determinismul, baza a ateismului lor, a criticii iluministe pe care au făcut-o religiei, fără a surprinde însă rădăcininile de clasă ale acesteia și adevărata soluție a înlăturării ei.

Meritul materialismului din secolele XVII-XVIII constă în faptul că reprezenta o concepție despre lume cu caracter științific, progresistă, mobilizatoare. Expresie a năzuințelor burgheziei în ascensiune, el se opunea ideologiei feudale reacționare. Marele neajuns al acestui materialism îl constituie însă caracterul său mecanicist (explicarea întregii dezvoltări a naturii după modelul mișcării mecanice, al simplei deplasări în spatiu) și metafizic (conceperea lucrurilor și fenomenelor în izolarea și nemișcarea lor), cum și faptul că rămâne incomplet, neputându-se extinde la fenomene sociale. Acest caracter corespunde stadiului analitic din dezvoltarea științei moderne, stadiu care a fost deschis de către Copernic. Intrate în vâltoarea revoluționara, științele naturii din secolul al XV- lea și până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au avut ca preocupare principală stângerea materialului, studiul obiectelor și al fenomenelor așa cum apar ele, la suprafață, în izolarea lor. În acest fel se explică de ce dintre toate știintele dezvoltarea cea mai mare au cunoscut-o mecanica prin Galilei și Newton și botanica și zoologia, prin Linne.

Publicitate:

Această perioadă de descoperire a legii atracției universale (gravității) a legilor mecanicii clasice, a existenței speciilor, a calcului diferențial, când se întemeiază științe noi (geometria analitică etc.), o fost o necesitate obiectivă. Fără înțelegerea în detaliu a naturii, viziunea generală sau interpretarea de ansamblu nu ar fi fost decât a intuiție ori o speculație asupra lumii.

Filozofia nu putea rămâne indiferentă față de rezultatele obținute și metodele științelor naturii. Marii filozofi ai vremii, ei înșiși materialiști, au fost influențați puternic de modul de gândire metafizic. Mărginirii  metafizice a științelor i-a corespuns si o anumită mărginire filozofică. Dezvoltarea a fost concepută cu o creștere cantitativă, naturii i se atribuia numai o dezvoltare în spațiu, nu și în timp. Formele complexe ale mișcării erau reduse la simpla deplasare mecanică. Totuși, filosofia a depășit de multe ori împrumuturile obligatorii pentru ea ale științelor naturii, prin marii filozofi și oameni de știință Decartes, Leibniz, Diderot etc., care, ridicându-se deasupra materialului științific, au sustinut ideea mișcării și dezvoltării.

Strângerea materialului, selectarea lui, ordonarea și clasificarea nu puteau rămâne la stadiul creat până în secolul al XVIII-lea. Cantitatea urma să se transforme în calitate. Prima “breșă” în modul de gândire metafizic, anunțând victoria modului de gândire dialectic asupra celui metafizic, a fost făcută de filozoful german Immanuel Kant prin formularea teoriei sale cosmogonice. Kant explica formarea sistemului solar pe baza legii atracției și repulsiei din fizica clasică. Soarele și planetele s-au format pe cale naturală, fără intervenția divinității, din particule materiale care inițial se aflau într-o nebuloasă, într-o aglomerare nediferențiată.

Cu acesta zorii istoricității universului și lumii apăruseră, universul avea, prin teoria lui Kant, o istorie, nefiind dată o dată pentru totdeauna. Din ideea lui Kant se putea deduce și logic că, dacă universul are o istorie, atunci tot ce e în univers se află în continuă și permanentă devenire. A trebuit însă ca știința să confirme ideea. De aceea revoluționarea geologiei prin teoria evolutionistă a lui Lyell, progresele fizicii prin legea transformării energiei, descoperirea celulei și teoria evoluționistă a lui Darwin, paralel cu dezvoltarea chimiei, embriologiei, paleontologiei, au constituit momente importante în victoria dialecticii împotriva modului de gândire metafizic.

Concluziile spontan-dialectice ale cercetătorilor naturii nu au fost însă imediat integrate într-o concepție dialectică de ansamblu și materialistă totodată, care să depășească nivelul celei a materialiștilor francezi. Elaborarea dialecticii s-a făcut mai întâi în forma ei abstract-speculativă, ca dialectică a spiritului, în filozofia clasică germană (Kant, Fichte, Schelling, Hegel). Această filozofie, observa Engels, și-a găsit desăvârșirea în sistemul lui Hegel, care, deși idealist, “are marele merit de a fi prezentat pentru prima oară întreaga lume naturală, istorică și spirituală ca un proces, adică în dezvoltare, și de a fi încercat să dezvăluie legătura internă a acestei mișcări și dezvoltări”.

Apariția filozofiei hegeliene se petrece într-o perioada în care se punea problema sintezelor, a înțelegerii unității științei, morale, artei, vieții politice și religioase, etc. Cu toate meritele sale incontestabile în istoria dialecticii, filozofia clasică germană nu a răspuns, datorită poziției sale de clasă, într-un mod științific la toate problemele raportului dintre om și lume, dintre gândire și existență. Problemele majore ale filozofiei au fost gândite de către reprezentantul acestei filozofii în mod idealist. Lumea naturală, universul, erau pentru ei creația fie a unui eu individual, fie a ideii absolute. Ei au pus acentul pe subiectiv, pe conștiință, considerând că totul este  creație a ei. Ideea activității era legată numai de activitatea teoretică a omului. Omul nu era astfel decât unilateral integrat în mediul său.

Dezvoltarea impetuoasă a științelor contemporane ale naturii, succesele mari ale fizicii, chimiei, biologiei, ciberneticii etc. au creat însă și o reacție spontană a oamenilor de știință împotriva filozofiei idealiste și o tendință spre materialism, care se alătura tot mai conștient orientării materialismului dialectic al savanților care se situează conștient pe pozițiile marismului.

Materialismul dialectic indică științelor speciale, științelor naturii modul în care ele trebuie să privească fenomenele naturii, legității lor, îi înarmează pe oamenii de știință împotriva idealiștilor contemporani de a inchide obiectul științei în cadrul subiectului cunoscător și de a pune astfel în fața cercetărilor științifice piedici de netrecut. Pentru fizica modernă de exemplu, pentru progresul ei, nu e totuna a considera miroparticulele elementare ca existând în mod real sau a condiționa existența subiectivă a cercetătorului.

Ca știință a legilor mai generale ale mișcării, dezvoltării și transformării, dialectica materialistă îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă și să interpreteze teoretic just dialectica lucrurilor și fenomenelor pe care le studiază. Folosirea singurei filozofii științifice, a materialismului dialectic, apare omului de știință din zilele noastre cazuri de savanți din țările socialiste și capitaliste, numeroase cazuri de oameni de știință din țara noastră. Succesele obținute în clarificarea problemelor teoretie ale științei, în îndrumarea cercetării științifice constituie dovada grăitoare a marii eficacități a metodologiei materialist-dialectice, a carei folosire constituie o condiție fundamentală a progresului științific în general.

Știința și istoria contemporană arată inevitabila victorie definitivă a meterialismului dialectic și istoric, a adevăratei concepții științifice despre lume, care devine din ce în ce mai mult îndreptarul cel mai de preț a mișcării sociale și teoretic-științifice.

Ca pretutindeni, și în țara noastră s-au afirmat concepții progresiste încă din secolele XVII-XVIII, în opera cronicarilor, a lui D. Cantemir și a iluminiștilor Școlii ardelene. Încă de la începutul secolului trecut a început să se afirme concepții naturaliste înaintate, care au dus spre anii 1860 la constituirea curentului materialist în științele naturii, curent care, alături de filozofia materialistă și ateistă a lui Vasile Conta, a constituit o afirmare a concepției științifice despre lume. Începând cu ultimele decenii ale secolului trecut, materialismul naturalist a făcut front comun cu marxismul, luptând împotriva filozofiei idealiste, pregătind astfel terenul pentru victoria concepției marxist-leniniste în țara noastră.

Însușirea concepției marxist-leniste are o deosebită importanță pentru activitatea practică, pentru activitatea în domeniul științei și culturii. Numai înarmați cu metodologia și teoria marxistă oameni epocii noastre pot urmări și contribui la progresele uriașe care se realizează în toate domeniile, se pot realiza ca oameni integrali, în toată plinătatea forțelor lor creatoare împlinind totodată și năzuințele celor care odinioară au visat să înfăptuiască umanismul, umanism care, așa cum spunea Marx, deplin realizat, coincide cu comunismul.

Publicitate:
Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close