Home / Exclusiv / DE CE E IMPORTANT SĂ TE ÎMPĂRTĂȘEȘTI ÎN POSTUL MARE

DE CE E IMPORTANT SĂ TE ÎMPĂRTĂȘEȘTI ÎN POSTUL MARE

Taina Euharistiei este cea mai puternică dintre toate Tainele Bisericii și are o încărcătură emoțională fără egal. Numai că nu oricine e demn să o primească. Iar Postul mare e un prilej de a o înțelege.

Publicitate:

Orice bun creștin știe că, măcar o dată pe an, trebuie să primească Sfânta Împărtășanie. Astfel va elibera sufletul de povara păcatelor și va proteja trupul de cele rele. Duhovnicii spun ca spovedania ne dezleagă de păcate și Împărtășania ne îndumnezeiește. O vorbă veche zice că “păcatele mărturisite sunt pe jumătate iertate”. Așa ne învață sși Taina Spovedaniei, care ne ușureaza sufletul, și Taina Euharistiei, care ne apropie de divinitate.

CE REPREZINTĂ

Un credincios trebuie să se împărtășească în toate posturile anului. Dacă nu poate, măcar în Postul Mare nu trebuie să rateze momentul. Și asta pentru că, prin această Sfântă Taină, ne înfruptăm din izvorul harului dumnezeiesc. În funcție de rit este cunoscută ca Euharistie, Împărtășanie, Cuminecătură, Cina Domnului sau Frângerea pâinii. Prin vin și pâine, ne împărtășim cu Sângele și Trupul Domnului, la Sfânta Liturghie. “Cel ce mănânca Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu voi învia în ziua cea de apoi”. Acestea au fost cuvintele Mântuitorului, potrivit scrierilor bisericești.

Publicitate:

PAS CU PAS, SPRE VIAȚĂ VEȘNICĂ

Pentru ca Euharistia să-și atingă scopul, trebuie să îndeplinim o serie de reguli. Curățirea spirituală și trupească joacă rolul principal. Și se realizează prin post, rugăciune, smerenie și credință. Înainte de a primi Împărtășania, trebuie să ne spovedim. Mărturisirea păcatelor trebuie să fie completă, sinceră, secretă, rostită cu umilință și cu părere de rău. Pentru Împărtășanie se folosește pâine de grâu și vin de struguri. Preotul pune bucățele de pâine sfințită într-un potir cu vin, apoi ia câte una cu lingurița și o dă credinciosului.

CE TREBUIE SĂ ȘTII

Se fac vrednici să primească Euharistia numai cei botezați, care duc o viață curată și care nu au canoane date de preot. Numai copiii sunt puri și demni de a o primi fără spovedanie, până la 7 ani. Cei aflați pe moarte pot fi împărtășiți, chiar dacă au canoane care le interzic. Când cineva nu e vrednic să primească Împărtășania i se dă Aghiasmă Mare. În ziua în care ai primit Sfânta Taină, nu ai voie să săruți icoanele, să dormi, să scuipi, să îngenunchezi, să fumezi să vorbești de rău, să te pupi cu cineva.

Publicitate:
Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close