CUM NE PROTEJĂM FICATUL DUPĂ VÂRSTA DE 40 DE ANI

Distribuie prietenilor!

Ficatul este cel mai complex organ din corp, îndeplinind peste 500 de funcţii, precum sinteza proteinelor, detoxifierea organismului, stocarea vitaminelor şi a mineralelor. De asemenea, contribuie la combaterea infecţiilor şi menţinerea echilibrului hormonal.

Datorită rolurilor multiple pe care le are, ficatul este organul cel mai influenţat de stilul de viaţă nesănătos. Odată afectat, acesta nu mai poate îndeplini aceste funcţii, iar efectele asupra corpului uman pot fi ireversibile.

FACTORII CARE POT CREŞTE RISCUL DEZVOLTĂRII AFECŢIUNILOR HEPATICE SUNT: consumul exagerat de alcool şi tutun; alimentaţia nesănătoasă; creşterile bruşte în greutate, obezitate; boli precum diabetul; expunerea îndelungată la diverşi factori poluanţi din mediu, E-urile din alimente; diverse medicamente sau substanţe chimice, tratamente pentru afecţiuni grave cum ar fi chimioterapia. În unele cazuri, ficatul reuşeşte să se regenereze, însă de cele mai multe ori, mai ales în cazul persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani, al căror metabolism încetineşte în mod constant, acesta are nevoie de ajutor.

CE ESTE BENEFIC PENTRU FICAT?

Ficatul uman este zilnic expus la factori de risc precum supraalimentarea, dieta inadecvată, alcoolul în exces, administrarea de medicamente sau agenţii poluanţi din mediul înconjurător. În cazul persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani, pentru a proteja ficatul de aceşti factori şi pentru detoxifierea sa, se recomandă utilizarea de produse care conţin L-ornitina – L- aspartat ce protejează funcţia hepatică şi reduce nivelul ureei din sânge. Datorită participării sale la reacţiile metabolice importante care au loc la nivelul celulelor hepatice, ajută la eliminarea reziduurilor metabolice din organism, intensificând procesul de evacuare al amoniacul din corp. De asemenea, este indicată utilizarea produselor pe bază de colină (contribuie la metabolismul normal al lipidelor şi homocisteinei) şi a celor care conţin fosfolipide esenţiale ce susţin funcţionarea normală a ficatului, ajutând la refacerea structurii celulare a acestuia. În plus, pentru menţinerea sănătăţii hepatice se recomandă mesele regulate şi consumarea a 2-3 gustări în timpul zilei, între mese, fiind indicată înlocuirea preparatelor prăjite cu alimente fierte, înăbuşite sau coapte, fără grăsimi. De evitat fumatul şi consumul excesiv de alcool, aceştia fiind printre cei mai toxici agenţi pentru ficat.

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *