Cod roșu de incompetență. Pentru unii, școala vine prin poștă! Fără o conexiune la internet, elevii şcolilor din scenariul roşu vor primi cursurile prin poştă

Distribuie prietenilor!

Peste 100 de şcoli din România încep luni cursurile online. În Bivolari, judeţul Iaşi, celor care nu au internet, poştaşul le va duce cursurile în plic. În Suhurlui, Galaţi elevii se vor putea uita la televizor la ore, potrivit Mediafax.

Nu merg la şcoală şi ar trebui să facă ore online. Mii de elevi din toată ţara sunt în această situaţie: 101 şcoli încep cursurile în scenariul roşu. Asta presupune că au nevoie de conexiune la internet şi încă una bună.

Am făcut un test, pe site-ul aisemnal.ro, să vedem dacă şcolile aflate în scenariul roşu ar putea, practic, să îşi ţină orele online. Am încercat pe 4 reţele de telefonie mobilă.

În Bivolari, în judeţul Iaşi, la cei care nu au semnal se va duce poştaşul, o dată pe săptămână, cu un plic plin de cursuri. Iar în Suhurlui, în Galaţi, materia pentru prima săptămână de şcoală a fost comprimată şi înregistrată şi va fi difuzată la televizor.

„Materia care lui ar fi trebuit să îi fie prezentată în cursul săptămânii 14-21 va fi comprimată într-o oră, o oră şi ceva, prezentată de către un profesor la televizor”, declară Onuţ Atansiu, inspector şcolar general, ISJ Galaţi.

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *