MISTERUL DEZLEGAT AL UNEI MONEDE! Banii strămoșilor daci: misterioșii Kosoni

Distribuie prietenilor!

Întrebaţi un colecţionar de monede, un iubitor de istorie, ori un român naţionalist despre KOSON (KOΣΩN). Cei mai mulţi au auzit, o parte au văzut poze cu renumiţii bănuţi, cîţiva au ţinut în mînă micile piese valoroase… Senzaţia mea a fost de încîntare şi înfiorare în acelaşi timp gîndindu-mă că mîini de sacerdot dac priveau aceste piese cu mîndrie, ca o părticică de istorie veche de peste două milenii stă tăcută şi cuminte, nedezvăluindu-şi tainele! O mică parte din COMOARA NATIEI…

Iubitorii de mistere pot fi satisfăcuţi, ajutorul nepreţuit al profesoarei de lingvistică, Aurora Peţan, care şi-a pus amprenta şi pe această poveste din trecut: misterul a fost elucidat, frînturi de scrieri au fost puse cap la cap, pictorii şi istoria brodării micilor fragmente de istorie se vor imprima în mintea românului – un nou prilej de aducere aminte a strămoşilor noştri!

Kosonul este singura monedă de aur din epoca regalităţii dacice, dar nu există dovezi că a fost emisă de daci. Ea imită denarii romani republicani din vremea lui Brutus – unul din asasinii lui Cezar -, dar specialiştii încă nu au lămurit toate aspectele legate de kosoni. Toţi kosonii au fost descoperiţi în Transilvania, marea majoritate a lor chiar în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei -, dar nici unul în săpături arheologice profesioniste. Nicăieri în altă parte a lumii nu s-au descoperit kosoni, semn că aceste monede nu au circulat.

“Există două tipuri de kosoni: cei cu monogramă – care sunt cei mai numeroşi – şi cei fără monogramă, extrem de puţini. Înainte de 1990, aveam cunoştinţă de cîteva exemplare fără monogramă. Acum există cîteva zeci. Kosonii cu monogramă – peste o mie, pe site-urile specializate de pe Internet – nu sunt din aur transilvan. Este în mod clar vorba de aur din alte surse, probabil de la sudul Dunării, aur rafinat balcanic. În schimb, kosonii fără monogramă sunt foarte probabil din aur de-al nostru. Se pare că dacii au încercat să imite această monedă, dar au bătut exemplare puţine. Chiar şi lucrătura monedelor din această categorie este mai grosieră decît a celorlalţi kosoni, semn că e vorba de imitaţii.”

În acest sens stă mărturie lucrarea “Cercetări numismatice” (B. Constantinescu, V. Cojocaru, R.Burgoi) din care citez: “… Au fost folosite metodele FRX şi AAP, aceasta din urmă pentru a determina prezenţa eventualelor elemente-urmă specifice aurului transilvan. [Kosonii cu monograma] au compoziţia Cu-Ag foarte apropiată de cea a pseudo-Lysimachilor (Ag pînă în 5%, Cu pînă în 0.30%). [Kosonul fără monogramă], de provenienţă necunoscută – are mult argint (10.71%) şi cupru (0.85%), fiind oarecum asemănător compoziţiei aurului nativ transilvan (Ag între 10% şi 30%). AAP nu a indicat prezenţa în aceste monede a elementelor-urmă specifice aurului din Munţii Apuseni (As, Hg, Te, Sb). Concluzia este că aliajul kosonilor [cu monogramă] fie nu este electrum (aur nativ), fie nu provine din Transilvania, fiind cel mai probabil aur de tipul celui care circula în Balcani în epocă. Asemănarea cu pseudo-Lysimachii indică faptul că aceste monede au fost bătute de meşteri greci, posibil chiar itineranţi, ceea ce face ca ipoteza baterii lor în Dacia să nu fie definitiv înlăturată. Totuşi, faptul că nu a fost folosit aur transilvan şi similitudinea compoziţiei lor cu cea a monedelor de tip pseudo-Lysimach înclină balanţa spre ipoteza lui Pîrvan că au fost bătute undeva în sudul Dunării.”

“Piesele de aur au greutatea unui stater grecesc sau elenistic de 8 grame şi ceva (în medie, cam 8,40-8,50 g), dar aspectul lor nu este de monedă grecească. Aceasta avea pastila mai groasă, care se bătea la rece. Kosonii au pastila plată, bătută la cald, tehnică folosită de romani. În al doilea rînd, figuraţia acestor monede se inspiră din denarul republican roman. Pe avers apare un vultur care stă pe o ghioagă, ghioaga lui Heracles, evident, şi ţine într-una din gheare o cunună de laur. Aceasta este o imagine copiată de pe un denar roman republican de argint, bătut în jurul anilor 120 î.Hr. Pe revers apare o altă imagine, un demnitar în togă, încadrat de două personaje tot în togă care poartă nişte mănunchiuri pe umăr. Este magistratul roman însoţit de aşa-numiţii lictori, slujitorii lui, care poartă mănunchiul de nuiele şi securea cu două tăişuri, semn al autorităţii magistratului, care poate condamna la pedeapsa cu bătaia sau cu decapitarea. Meşterii daci s-au inspirat din numismatica romana. Aici se cunoaşte un asemenea tip de monedă bătută prin anii 50 î. Hr., numai că pe pastila sa apare imaginea a doi magistraţi, evident cei doi consuli, încadraţi de doi lictori. Pe koson apare un singur demnitar, semn că s-a dorit reprezentarea puterii personale a cuiva, înfăţişată cu mijloacele artei romane. Mai adaug faptul că legenda monedei este în limba greacă, cu litere greceşti şi este cuvîntul koson, scris cu sigma, a cărui tîlcuire a dat bătăi de cap cărturarilor europeni două secole şi mai bine.” (Aurora Peţan)

Pînă nu demult, istoria kosonilor părea elucidată, baterea monedelor fiind atribuită unui urmaş al lui Burebista – aici părerile fiind împărţite: ori unui aşa-numit administrator cu numele Koson (sau Cosoni, scrierea denumirii monedei fiind de origine grecească) sau regelui dac Cotiso (după biografia lui Augustus făcută de Suetoniu în care autorul îl denumeşte Cosini pe cel care trebuiă să o ia de soţie pe Iulia la îndemnul lui Octavianus). Această ultimă ipoteză, prescurtarea numelui din “Cotizoni” în “Cosini”, are o mare hibă, întrucît nume mult mai lungi au putut fi redate de-a lungul timpului pe monede…

Pe baza acestor informaţii, un numismat german, în 1910, Max Bahrfeld din Berlin, a concluzionat că aceste monede au fost bătute în zona Munţilor Orăştiei, în vremea lui Octavian Augustus, după dispariţia lui Burebista, probabil în pregătirea unui mare război cu romanii. Se ştie că statele din antichitate nu băteau permanent moneda, ci ocazional. O mare emisiune monetară avea loc atunci cînd statul se aştepta la mari cheltuieli. Avînd în vedere această informaţie, explicaţia lui Max Bahrfeld părea cea mai coerentă. La o analiză mai atentă, kosonii nu par să fie dedicaţi unui rege sau să reprezinte vreo personalitate, deoarece nu există un portret pe niciuna din feţe. De aceea, presupunerea că sub misteriosul cuvînt “coson” se ascunde numele unui rege dac este greu de susţinut. Cum să pui doar numele regelui, fără să-i reprezinţi şi portretul? Şi apoi, dacă este vorba de un enigmatic rege dac, al cărui nume e scris în greceşte, de ce figurează pe monede doar simboluri romane? Pe una din feţe sunt reprezentate trei personaje, pe care le mai întîlnim pe un singur tip de monedă romană, în vremea lui Brutus, unul dintre cei care au complotat împotriva lui Cezar: doi lictori încadrînd între ei un consul. Este vorba de Brutus însuşi, însoţit de lictori, în vremea consulatului sau, din anul 54. i.Hr. Pe cealaltă faţă, este figurată o acvilă cu o coroană în cioc, tipar frecvent întîlnit pe denarii republicani romani de argint. Nu putem şti care este faţa monedei şi care este reversul, cîtă vreme nu este reprezentat nici un portret. Conform analizelor făcute de specialişti, s-a ajuns la concluzia că aurul nu este transilvănean, ci provine din sudul Dunării, de undeva din Balcani. Iată deci cosonul: un model hibrid de monedă, emis în afara Daciei, din aur străin, amestec între simboluri de pe mai multe monede romane şi un cuvînt dintr-o limbă necunoscută, scris cu litere greceşti.

Iată însă şi o explicaţie plauzibilă dată de Aurora Peţan, o deducţie şi o completare a teoriei lansate de Th. Mommsen, J. Friedlaender, V. Pârvan, B. Mitrea, H. Daicoviciu şi alţi cercetători. Cîtă vreme e vorba de un model din vremea lui Brutus, cosonii au toate şansele să aibă legătură cu acest personaj. Se presupune că Brutus ar fi plătit mercenari daci ca să lupte alături de el la Philippi, în Macedonia, împotriva lui Antoniu şi Octavian. După uciderea lui Cezar (anul 44 î.Hr.), Brutus nu s-a bucurat de popularitate, căci Cezar era iubit de popor. S-a refugiat în Macedonia, unde a pus la cale, împreună cu Cassius, rezistenţa împotriva lui Antoniu şi Octavian (viitorul împărat Augustus). În anul 42 a avut loc bătălia de la Philippi, unde Brutus a fost înfrînt şi s-a sinucis. Se presupune că, în vederea acestei bătălii, Brutus ar fi angajat un număr mare de mercenari daci, pentru plata cărora ar fi emis în mod special această monedă fără circulaţie.

În continuare o să citez din articolele Aurorei Peţan, cuvinte care elucidează, dar care nasc alte întrebări pentru cei avizi de mistere…

“Se pare că toate firele acestei poveşti duc în Macedonia. “Cosonul” tracic de argint este o imitaţie după un model macedonean bătut la Amphipolis (Coinarchives); Brutus s-a refugiat în Macedonia; ultima sa bătălie s-a dat la Philippi, localitate aflată aproape de Amphipolis… Concluzia este destul de uşor de tras: cosonii au fost bătuţi în Macedonia. Brutus a bătut cosoni de aur în cantitate mare, probabil la Amphipolis, unde exista un atelier de monetărie celebru. Cu aceste monede a plătit oastea dacică, pentru a lupta alături de el, la Philippi. Imaginea consulului însoţit de lictori de pe una din feţe este cu siguranţă a lui Brutus, căci numai el emisese la Roma o astfel de monedă. Şi totuşi, de ce a scris pe monede acest cuvînt – “coson” – şi de ce l-a scris în greceşte? De ce nu a scris un cuvînt latin, cu litere latine? Folosirea alfabetului grec pe cosoni nu se poate explica decît în două feluri: fie cei care au bătut monedele nu cunoşteau decît scrierea grecească, fie, fapt mai probabil, monedele erau destinate unor “barbari” care foloseau alfabetul grecesc. Fie amîndouă. Că macedonenii foloseau alfabetul grecesc e bine ştiut. Iar că dacii foloseau şi ei acelaşi alfabet este un lucru demonstrat de fragmentele de scriere găsite la Sarmizegetusa, Ocnita sau Carlomăneşti. “Coson” era, probabil, un cuvînt tracic sau macedonean. Este mai greu de acceptat că ar fi un cuvînt dacic, cîtă vreme îl regăsim şi pe moneda traco-macedoneană de argint. Ce ar fi putut însemna? Nu putem şti. Pe aversul monedei trace se afla zeiţa Artemis, copiată după model macedonean, unde era însoţită de textul “(provincia) Macedonia Prima” scris în greceşte. Tracii au luat modelul şi au scris altceva, într-o altă limbă… “Coson Droueis”, înscris ce rămîne la fel de enigmatic ca şi “Coson” de pe monedele dacice. De ce nu a folosit Brutus un cuvînt dacic pe aceste monede? Poate că nu ştia limba dacilor sau poate “Coson” chiar este un cuvînt dacic, ajuns, cine ştie prin ce împrejurare, pe tetradrahma de argint a scitului Sauriacus. Poate e numele unei localităţi şi n-ar fi cu totul de necrezut, căci la vreo 30-40 km de Philippi şi la doar 10 km de Xanthus, oraş asediat de Brutus, se afla localitatea Kossos. Oricum ar fi, e cert că aceste splendide monede de aur provin din afara Daciei, foarte probabil din Macedonia şi la fel de probabil, au fost bătute în preajma anului 43 î. Hr., la comanda lui Brutus, pentru a plăti mercenari daci.

De unde a avut Brutus atîta aur? Sursele antice ne lămuresc. Istoricul Appian relatează că Polemocratia, văduva prinţului trac Sadalas, speriată cu privire la soarta copilului, după ce soţul ei a fost asasinat, l-ar fi încredinţat lui Brutus pe tînărul moştenitor, împreună cu tezaurul regal. Sadalas fusese trimis de tatăl său, Cotys, să îl sprijine pe Pompei împotriva lui Cezar. Textul ne mai spune că Brutus a transformat această imensă cantitate de aur în monede. Deci, avem o sursă sigură care ne indică faptul că e vorba de aur tracic, transformat în monede în Macedonia. Unii specialişti susţin că pe monede ar fi tocmai numele acestui copil de viţă regală, fiul lui Sadalas.

Cu cine a bătut Brutus palma? De bună seamă, cu succesorul lui Burebista de la Sarmizegetusa Regia, cîtă vreme monedele au fost găsite, în marea lor majoritate, în Muntii Orăştiei. Ştim că marele rege Burebista fusese împotriva lui Cezar (care intenţiona să cucerească Dacia), sprijinindu-l pe Pompei, dar a fost înlăturat de la tron în urma unui complot în acelaşi an cu Cezar. Apoi Brutus, asasinul lui Cezar, îl plăteşte cu sume enorme pe uzurpatorul lui Burebista (al cărui nume nu-l ştim), ca să-l sprijine împotriva succesorilor lui Cezar…. Stranii coincidenţe! Nu ar fi de mirare să aflăm, într-o bună zi, că Brutus şi Cassius au avut un amestec în înlăturarea lui Burebista, că ar fi finanţat complotul, în schimbul promisiunii unui sprijin militar în Macedonia.

Ce s-a întîmplat mai departe? Cosonii au ajuns în Dacia şi au fost tezaurizaţi. Nu au circulat niciodată. Nu ştim cîţi daci s-au dus şi cîţi s-au mai întors de pe cîmpul de luptă de la Philippi. Ştim însă un lucru straniu: mulţi cosoni au fost descoperiţi la adîncimi mici, chiar în iarbă, adesea la rădăcinile copacilor. Nu par să fi fost îngropaţi, ci mai degrabă pierduţi, împrăştiaţi, poate în graba mare a unei retrageri. Alţii au fost găsiţi în pămînt, bine tăinuiţi, în oale de lut. Alţii, în albie de rîu. Cosonii au constituit tezaure preţioase pînă în vremea războaielor cu romanii, cînd am putea presupune că, cel puţin o parte din ei, au ajuns în mîinile cuceritorilor. Şi totuşi, nu s-au găsit cosoni nicăieri în altă parte, decât în Dacia. Probabil au fost topiţi de către romani, căci era vorba de o monedă “barbară”, fără circulaţie, a cărei valoare consta exclusiv în aurul de 22 de carate din care era confecţionată. Nu ştim cîţi cosoni au luat şi au topit romanii, dar ştim că, din evul mediu şi pînă astăzi, numărul pieselor descoperite întîmplător sau de căutătorii de comori pe teritoriul ţării noastre este de ordinul zecilor de mii… Şi poate încă pe atît, dacă nu mai mult, se afla încă în taină, în pămînt ori sub albia vreunui rîu, mărturie a fabulosului tezaur dacic.”

Aurul este sângele cel mai prețios, care curge, de mii de ani prin venele istoriei. Când vremurile sunt îngăduitore, aurul circulă la vedere, pe trasee complicate, totuși acesibile ochiului atent. Dar, atunci când vremurile sunt bolnave, nobiliul metal cuvenit zeilor se adună în locuri ascunse, de unde iese la iveală doar din când în când. Iar atunci când apare, aduce cu el tragedii cumplite uneori chiar și moartea celor care îl dobândesc fără să li se cuvină.

La noi, poporul vorbește despre ,,blestemul comorilor jurate”. Pe alte meleaguri auzim despre ,,blestemul faraonilor” ori despre tragediile fără număr petrecute în jurul misterioaselor tezaure ale incașilor. Asta ca să nu mai amintim și comorile piraților, ascunse, veacuri la rând, prin cele mai ascunse cotloane ale lumii.

Jaful la care se dedau braconierii de vestigii istorice care-și fac de cap prin cetățile din Munții Orăștiei, au readus în atenția publicului un mister milenar: ,,Kosonii”, singurele monede din aur emise pe vremea dacilor. Istoricii afirmă că această monedă nu a circulat niciodată, cu adevărat. Dar, în ciuda acestui fapt, de-a lungul vremii, cantități  impresionante de Kosoni au ieșit la lumina zilei. Ce rost a avut această stranie monedă? Ce semnificație a avut ea pentru daci? Și, mai ales, ce s-a întâmplat cu aurul dacilor?

Războiul care a scos Roma din faliment

Roma – anul Domnului 106 : la capătul a două războaie cumplite, Regatul Dacilor, a fost nevoit să-și plece, definitiv, fruntea în fața Romei imperiale. Căzută în mâna invadatorilor, cetatea-capitală Sarmisegetiuza a fost trecută prin foc și sabie. Până aici nimic surprinzător: aceasta era soarta cetăților înfrânte, mai ales a celor cucerite după o dârză rezistență. Dar, bineînțeles că nu pentru asta venise în Dacia însuși Marcus Ulpius Nerva Traianus Imperator. Pentru Roma care, de ani buni traversa o cumplită financiară, cucerirea Daciei a însemnat salvarea de la un  faliment care ar fi putut arunca în aer întregul imperiu. Astfel că, dincolo de un relativ interes ,,geo-politic”, miza reală a celor două războaie au fost aurul și argintul adunate, de secole, în visteria statului dac. Bogății imense la care Roma nu ar fi ajuns dacă Bicilis (căruia unii îi acordă rangul de general) nu ar fi trădat, arătându-le cuceritorilor unul dintre locurile în care Decebal își ascunsese o parte din imensul lui tezaur. Iar prada pe care au pus mâna cuceritorii a fost cu adevărat imensă. Dio Casius afirmă că romanii au scos din Dacia, circa 165,5 tone de aur și 331 de tone de argint. Iar acestea au fost doar o parte a tezaurului. Ioannes Lydus vorbește despre ,,un număr de vase și cupe care desfid orice evaluare”. Calculat la prețul de astăzi al metalelor prețioase, tezaurul capturat de romani ar valora circa 40 de miliarde de dolari. Cronicarii antici enumeră printre trofeele de prestigiu și cornul de zimbru ferecat în aur, obiect personal al lui Decebal, pe care Traian l-a considerat atât de important încât l-a depus în templul lui Jupiter Karrios. După cum spuneam, înainte de cucerirea Daciei, Roma se aflase în pragul unui colaps financiar. Vechii autori afirmă că dezastrul economic era atât de mare încât se instituise o comisie care urma să aplice mari reduceri ale cheltuielilor publice. Iar asta ar fi însemnat o lovitură extrem de gravă pe care ar fi primit-o orgolioasa ,,Cetate Eternă”. Cât de mare a fost prada  jefuită din Dacia? A fost imensă! Practic, datorită ei, Roma a scăpat de faliment. În anul 106, în tot Imperiul Roman nu s-au mai plătit nici un fel de impozite. Mai mult decât atât, fiecare cap de familie a primit de la stat câte 650 de dinari. În acel an, la Roma sărbătorile publice au durat 123 de zile, ,,pigmentate” cu lupte spectaculoase la care au participat circa 10.000 de gladiatori și peste 11.000 de fiare aduse din toate colțurile lumii. Săracii au primit bani, haine și alimente. Iar zestrea edilitară a întregului Imperiu a fost îmbogățită cu teatre, fortificații și apeducte.

Lacomul cardinal Martinuzzi

În marea lor majoritate, izvoarele antice vorbesc despre vase și cupe din metal prețios. Dar nu spun mai nimic despre monezi din aur. Acestea nu vor începe să iasă la iveală decât la circa un mileniu și jumătate de la cucerirea Daciei. Semn clar că romanii nu au capturat decât o parte din imensul tezaur al dacilor. Scrierile antice afirmă spre sfârșitul celui de al doilea război, Decebal ar fi ordonat devierea râului Sargeția, cel numit, Strei, iar în albia astfel secată a construit o incintă boltită, în care a ascuns, în mare secret, o parte a tezaurului dacic. Secretul a fost atât de bine păstrat încât aurul a ieșit la iveală mult mai târziu. În anul 1541 niște pescari ajunși cu bărcile lor pe râul Strei, au găsit, ascunsă în malul apei o tainiță zidită, în care se aflau circa 40.000 de ,,galbeni vechi”, plus multe blocuri de aur masiv, neprelucrat. În zilele următoare, oamenii aceia au încercat să vândă o mică parte din comoara găsită, dar… ghinion: au atras atenția oamenilor de încredere ai cardinalului Gheorg Martinuzzi, guvernatorul Transilvaniei. Astfe, în scurt timp, asupra lor s-a abătut ,,blestemul comorilor”. Ghinioniștii ,,norocoși” au fost arestați și schingiuiți până au dezvăluit locul în care ascunseseră aurul găsit pe Strei. După doar câteva zile, ei au murit în urma torturilor la care i-au supus călăii cardinalului. Apoi, în lunile care au urmat, averea lui Martinuzzi a crescut nefiresc de rapid, iar el a început să arunce cu aur în stânga și în dreapta. Dar nici măcar  Martinuzzi, cât era el de cardinal, nu s-a bucurat prea mult de aurul dacilor: în 1551, a murit, asasinat în castelul său de la Vințu de Jos. Istoricii spun că a fost ucis de generalul Castaldo, din ordinul împăratului Ferdinand de Habsburg. Cu siguranță că scopul crimei a fost jaful: din cele câteva zeci de mii de ,,galbeni” pe care îi avusese, cândva, Martinuzzi, în castelul din Vințu nu s-au mai găsit decât vreo două mii. De altfel, atunci, în sec. XVI s-a vorbit pentru prima dată despre Kosoni. Cronicarii afirmă că o altă comoară s-a aflat, la un moment dat, în visteria voievodului Petru Rareș, despre care cronicarii spun că ar fi avut câteva butoaie cu monede vechi, din aur. Peste alte câteva sute de ani, în 1716, clujeanul Pavel Varga, și el îmbogățit brusc, a lăsat un testament în care vorbea despre o imensă comoară pe care ar fi găsit-o și din care nu a luat decât o foarte mică parte. Fără a menționa locul în care se afla comoara, el a spus că aurul ei i-ar fi putut îmbogăți pe toți locuitorii din Transilvania. Iar în anul 1804, un preot din Vâlcele ar fi găsit, ascunse la rădăcina unui fag bătrân, patru sute de monede din aur tip ,,Koson”. În vara aceluiași an, în zonă s-au mai găsit, în două locuri diferite, încă 35, respectiv 987 de monede de același tip.

Banii antichității

În primul secol al erei noastre, banii ca mijlocitor al tranzacțiilor comerciale, aveau deja, șapte secole de istorie. Primele monede propriuzise au apărut în jurul anilor 640-630 î.Chr emise în efemerul Imperiu Lydian, din vestul Asiei Mici. Pe teritoriul țării noastre primele monezi au apărut pe țărmul Mării Negre, emise în jurul anilor 450 î.Chr. în colonia grecească Histria. Inițial, diversele provincii din Dacia foloseau, în relațiile lor comerciale, extinse la o scară din ce în ce mare, monedele din argint emise de regii macedoneni Filip al II-lea ( 359-336 î.Chr) și Alexandru cel Mare (336-323î.Chr). Este vorba despre ,,Stateri” confecționați fie din aur fie din argint și ,,Tetradrahme”, confecționate doar din argint. Staterii din argint din vremea regelui Filip aveau pe o față Capul lui Zeus, iar pe cealaltă un călăreț în galop. Acestea au fost monedele preferate de către daci. Apoi, prin secolul al II-lea î.Chr., în Dacia au început să circule şi monedele grecesti, de tipul Tetradrahmelor de Thasos, emise pe insula cu același nume. Cam în aceeași perioaă, dacii au început să-și bată propria monedă, inspirată după Tetradrahmele ,,Filipice”, model care a fost preluat, cu variații locale, specifice diverselor triburi. Centre monetare ale unor confederații de triburi dacice au existat în Banat, Oltenia, Podișul central al Moldovei și cea din nord-vestul Daciei. În cazul acestora din urmă se pot identifica și anumite influențe celtice. Dar, indiferent de epocă, dacii au emis doar monede din argint, niciodată din aur. Cu o singură excepție: Kosonii.

O cumetrie diplomatică

Unii istorici, leagă numele Kosonilor de cel al unui rege Koson, pe care îl socotesc identic cu regele Cotiso, menționat în scrierile antice. Identitate bazată pe o variantă a textului ,,Augustus LXIII”, în care Suetoniu spune ,,Cosoni Getarum regi”, așadar ,,Coson regele geților”. Dar cine este acest Coson? Istoricii susțin că a fost unul dintre conspiratorii care au participat la asasinarea lui Burebista. Ulterior, el a fost, pentru o vreme, chiar rege al Daciei. Conform unor izvoare istorice Coson s-ar fi implicat și în politica la nivel înalt, inclusiv într-o serie de evenimente care au marcat istoria Romei, în calitatea ei de superputere politică și militară a vremii. O   asemenea performață în politica externă se va mai repeta abia peste 1500 de ani când, după moartea lui Baiazid, marele voievod Mircea cel Bătrân a reușit să îl urce pe tronul Sublimei Porți pe protejatul său, efemerul sultan Musa (Mustafa) Celebi. Cum și-a jucat Coson ,,cartea” geo-politică? Cu dibăcie și mult curaj. Mai întâi s-a implicat în conflictul dintre Brutus și Triumvirii Octavian, Marcus Antonius și Marcus Aemilius, conflict în care el l-a sprijinit pe Brutus. Din păcate a ales prost: în anul 42 î.Chr a avut loc bătălia de la Philippi în care Brutus a fost înfrânt, iar ca să nu cadă viu în mâinile dușmanilor lui, s-a sinucis. Dar, complicate sunt căile politicii internaționale. Ulterior, Coson s-a implicat și în conflictul dintre Marcus Antonius și Octavianus -viitorul împărat Augustus, ca aliat al acestuia din urmă. Iar de astă dată el a ales bine. Suetoniu afirmă că, la un moment dat, Octavianus i-a făgăduit-o lui Coson pe fiica sa Iulia, urmând ca el însuși să se căsătorească cu fiica regelui dac. Anumite tradiții, neconfirmate oficial, spun că, atunci, făurarii daci ar fi ,,bătut” circa cinci sute de mii de monezi de tip Koson, care aveau să fie zestrea pe care fiica lui Coson ar fi urmat să o ducă cu ea la Roma. Până la urmă, cele două căsătorii n-au mai avut loc, iar sutele de mii de  Kosoni au rămas în visteria Regatului Dac. Unii consideră că, în timp, acea sumă imensă de bani care nu au circulat niciodată pe piață, ar fi fost distribuită nobililor daci, sub forma unor diverse recompense, care li se cuveneau. Oricum ar fi, un lucru este cert: Kosonii sunt singurele monede din aur emise de către daci. La fel de cert este că acest tip de monedă nu a circulat niciodată în relațiile comerciale. În plus,  niciodată nu s-au descoperit Kosoni în afara zonei centrale a Regatului dacic.

O ,,corcitură” monetară

Din punct de vedere  numismatic, ciudații Kosoni par a fi un soi de ,,corcitură” dintre o monedă grecească și una romană. Au o greutate medie de 8,40 grame, similară cu cea a Staterului elenistic. Dar, în ceea ce privește aspectul, seamănă cu Denarii romani, care sunt, însă, confecționați, din argint. Pe una dintr fețele sale (aversul, după cum îi spun numismații) Kosonul copiază un Denar republican, emis în jurul anului 120 î.Chr: este vorba despre un vultur care, așezat pe o ghioagă, (ghioaga lui Heracles) ţine într-una dintre gheare o cunună de lauri. Pe cealaltă față (revers) apare imaginea unui demnitar roman, îmbrăcat în togă și încadrat de alte  două personaje, tot în togă, care poartă niște mănunchiuri pe umăr. Istoricii afirmă că ar fi vorba despre un magistrat roman însoţit de lictori, care sunt slujitorii lui, şi care poartăun mănunchi de nuiele şi o secure cu două tăişuri, semn al autorității magistratului, care avea dreptul de a condamna la pedeapsa cu bătaia ori chiar cu decapitarea.

,,Febra aurului”, care a răvășit Transilvania, secole la rând, s-a oprit, doar pentru câteva decenii, în vremea regimului comunist. Dar a reizbucnit, în forță, imediat după 1990. Dotați cu detectoare de metale, braconierii de vestigii arheologice au scos la lumină un număr din ce în ce mai mare de Kosoni care, ajunși în străinătate  au alimentat piața de antichități din Occident. Au fost atât de mulți încât, practic, au provocat un soi mai aparte de inflație: dacă la începutul anilor 90 Kosonii erau considerați niște rarități care vindeau cu circa 800 de dolari bucata, acum prețul lor a scăzut la circa 350 de dolari. În timp s-au constituit și niște veritabile rețele infracționale, specializate pe traficul cu relicve antice. Uneori aceste rețele au fost destructurate. Dar alteori nu, cu atât mai mult cu cât se pare că unele dintre acestea ar fi beneficiat de susținerea ocultă a unor politicieni de rang înalt. Ani la rând s-a  vorbit despre Dan Iosif și Adrian Năstase, dar aceste zvonuri nu au fost confirmate niciodată în justiție. În schimb, au fost anchetați o serie de polițiști, ba chiar și câțiva muzeografi, iar unii dintre ai au și fost condamnați. Iar pentru ca situația să fie și mai complicată, pe piața de antichități au apărut și celebrele brățări dacice din aur (altă ciudățenie arheologică) care au ajuns în câteva case de licitații din Europa occidental. O parte dintre acestea au și fost recuperate pe bani grei, plătiți de statul român. Dar ,,brățările dacice” fac parte dintr-un alt ,,film” despre care vom discuta  altă dată.

Vasile Surcel

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *