”Au dat foc la pădure ca să nu se mai știe cât au furat în starea de urgență”

Distribuie prietenilor!

Au dat foc la pădure ca să nu se mai știe cât au furat în starea de urgență” ne-a declarat un localnic povestindu-ne despre incendiul care a cuprins cele 5 hectare din Comuna Borca, inclusiv un fond forestier.

Surse demne de toată încrederea ne-au declarat că incendiul ar fi început încă de sâmbătă dar fiind vorba de o zonă ferită și foarte greu accesibilă, nimeni nu a anunțat pompierii – lucru clar și din suprafața enormă pe care se desfășura incendiul atunci când a fost anunțat. Oricine își dă seama că e nevoie de mult timp ca un incendiu să se extindă pe o suprafață atât de mare.

Pompierii au concluzionat că incendiul a fost provocat de un foc deschis, adică cineva a produs acel foc iar acum polițiștii încearcă să afle cine se face vinovat de acest dezastru. Așteptăm cu mult interes să vedem dacă poliția sau alte organe de cercetare vor confirma suspiciunea localnicilor că focul a fost pus pentru a se acoperi urmele unui furt de masă lemnoasă.

Iosub Robert ziarpiatraneamt.ro

Distribuie prietenilor!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *