Home / Exclusiv / “Doar aerul a mai rămas de furat”. Mihai Şora, despre județul Teleorman: ”Iadul sărăciei, acel tărâm în care morţii votează”

“Doar aerul a mai rămas de furat”. Mihai Şora, despre județul Teleorman: ”Iadul sărăciei, acel tărâm în care morţii votează”

Filosoful Mihai Şora spune că judeţul Teleorman este iadul sărăciei, de unde au fost furate pădurile, pământurile, destinele oamenilor şi până şi cimitirele, fiind “acel tărâm în care morţii votează”.

Doar aerul a mai rămas de furat”, scrie Şora pe pagina sa de Facebook, distribuind un material video realizat de o echipă de documentarişti, care prezintă starea deplorabilă în care se află judeţul Teleorman, golit de locuitorii săi.

Teleorman: iadul sărăciei, ţinutul unde au fost furate pădurile, pământurile, apele şi destinele oamenilor. <>, spune un om. Dar au furat şi cimitirele: Teleormanul este acel tărâm în care morţii votează. Doar aerul a mai rămas de furat”, scrie Mihai Şora.

Filosoful ataşează şi un documentar video despre judeţul Teleorman, intitulat “Aici nu-l avem decât pe Dragnea”, spunând că în acest judeţ s-au născut mari scriitori, însă niciunul nu ar reuşi să arate adevărul hoţiei.

În Teleorman s-au născut Gala Galaction, Marin Preda, Constantin Noica. Niciunul nu ar izbuti să arate lumii – cu precizia imaginilor acestui reportaj – adevărul întreg şi gol-goluţ al hoţiei. Realitatea zilelor noastre aruncă în derizoriu orice pagină de literatură sau de filosofie. Pe-un picior de plai…”, comentează Şora.

Materialul, realizat de o echipă de documentarişti, prezintă situaţia judeţului Teleorman, golit de locuitori, cei rămaşi spunând că acolo mai pot lucra doar pentru Liviu Dragnea, reprezentat de Tel Drum sau de administraţia publică. Sursa: Stirileprotv.ro

Teleorman: iadul sărăciei, ținutul unde au fost furate pădurile, pământurile, apele și destinele oamenilor. „Mai are să…

Posted by Mihai ȘORA on 17 Martie 2018