Home / Bizar / CAZUL PASCAGOULA, , unul dintre cele mai stranii cazuri de răpire extraterestră. Răpitorii-extratereştri aveau chip de roboţi, iar mâinile se terminau în cleşti de rac! VIDEO

CAZUL PASCAGOULA, , unul dintre cele mai stranii cazuri de răpire extraterestră. Răpitorii-extratereştri aveau chip de roboţi, iar mâinile se terminau în cleşti de rac! VIDEO

În septembrie 1973, o familie din Sydney (Carolina de Nord) vede o ființă stranie cu ochii roșii, incandescenți, păr lung, nas coroiat, față cenusie, urechi lungi și ascuțite, schiopătând și făcând salturi de 20 de metri. Un disc jockey de la postul local de radio și un grup de băieți au văzut și ei creatura, trăgând către ea șase focuri de pistol. Pe 1 octombrie trei bărbați au văzut o ființă uriașă, mișcându-se ca un robot, nu departe de un obiect în formă de ou, ale cărui urme au fost cercetate ulterior. Peste trei zile la Simi Valley (California) un bărbat vede un obiect triunghiular plutind nemișcat, într-un nor de ceață. Într-o cabină din din vărful obiectului se zărea o ființă umanoidă, într-un costum argintiu. Când s-a văzut observat, cabina din vârf a început să se rotească tot mai repede, ceața a devenit mai deasă, după care obiectul, fără să se fi mișcat din loc, a dispărut instantaneu. În seara următoare pe o autostradă lângă El Centro (California) o mulțime de persoane, coborâte dintr-un autobuz și din mai multe mașini urmăreau un obiect mare, în formă de disc. Observațiile au continuat în același mod toată luna. Astfel, pe 11 octombrie în Tanner Williams (Alabama) un copil de trei ani povestește mamei sale că s-a jucat cu un monstru foarte drăguț, cu pielea cenușie, zbârcită și urechi ascuțite, ceea ce, desigur, ar fi trecut neobservat dacă nu ar fi existat și alte semnalări similare. Concomitent, OZN-uri în formă de disc, având o cabină compartimentată în partea superioară, au fost semnalate în mai multe locuri din statul Indiana.

Dar cea mai spectaculoasă istorie s-a petrecut în 11 octombrie 1973 în Pascagoula, un orășel în sud-estul statului Mississippi, pe malul Golfului Mexic. Charles Hickson (45 de ani) și Calvin Parker (19 ani), contramaistru, respectiv muncitor la șantierul naval local, pleacă la pescuit pe malul fluviului Pascagoula. În jurul orei 19:00, coboară la 10 metri de ei un obiect oval cu diametrul cam de 30 de metri, din care țâșnesc lumini albastre. Obiectul rămâne un timp plutind la vreo jumătate de metru de sol, după care se desface într-un mod pe care cei doi nu l-au putut explica prea bine și ies trei creaturi care plutesc spre ei fără să atingă pământul. Înalți de circa 1,50 metri înălțime, aveau o piele cenușie și zbârcită, capul pleșuv, înfaățișare de roboți. În loc de urechi și nas aveau un soi de excrescențe ascuțite, mâinile se terminau în clești ca de rac. Creaturile îi paralizează pe martori, doi îl iau pe Hickson de brațe, moment în care acesta simte cum își pierde greutatea, în timp ce al treilea se ocupă de Parker care, între timp, leșinase, pradă unei crize de nervi. Sunt duși, plutind, în navă. Aici, Hickson, singurul care, ulterior, a putut reconstitui, în mod coerent, întâmplările, povestește că un soi de ochi-robot de vreo 30 centimetri s-a deplasat în jurul saău, examinându-l din toate unghiurile. Între timp, straniile creaturi continua să plutească împrejur, emițând un bâzâit ușor, întorcând subiecții umani pentru a putea fi examinați mai bine.

După circa 25-30 de minute, Hickson și Parker povestesc cele întâmplate șerifului Fred Diamond și detectivului Glen Ryder. Se efectuează o anchetă polițienească în toată regula. Un al treilea anchetator, fără știrea martorilor, înregistrează totul pe bandă, inclusiv discuțiile când cei doi sunt lăsați singuri pentru un timp; nu pot fi, însă, făcuți să se contrazică. La 14 octombrie sosesc Prof. Dr. James Harder de la Universitatea Berkeley (California) și Prof. Dr. J. Allen Hynek de la Universitatea din Evanston (Ilinois) care îi anchetează pe cei răpiți, ca și pe polițiștii care i-au interogat. Cele două victime ale răpirii sunt hipnotizate, fiecare separat, fără prezența celeilalte, și sub hipnoză repovestesc întâmplarea. Deși în această stare conștiința lor era parțial abolită, deși niciunul dintre ei nu știa ce spusese celalalt, mărturiile coincid în mod remarcabil. Rememorând evenimentele, retrăiesc teroarea prin care au trecut, ceea ce sub hipnoză nu s-ar fi putut simula.

Pentru mai multa siguranta, Hickson este supus si testarii cu detectorul de minciuni, in New Orleans. Detectivul Scott Glascow, foarte sceptic la ineput, a declarant, dupa doua ore si jumatate de ancheta, ca nu exiata niciun indiciu ca ar fi vorba despre o farsa.