duminică , 18 februarie 2018
Home / Bizar / AGARTTHA, SHAMBALA, “REGELE LUMII” – OAMENI ŞI CIVILIZAŢII DISPĂRUTE

AGARTTHA, SHAMBALA, “REGELE LUMII” – OAMENI ŞI CIVILIZAŢII DISPĂRUTE

În capitolul 17 al extraordinarei sale autobiografii, Al treilea ochi”, lama T. Lobsang Rampa ne povesteşte fantastica descoperire pe care a făcut-o în caverna situată la mare adâncime, în măruntiele pământului, a palatului lui Dalai Lama, Potala, capitala Tibetului: “În centrul cavernei se află o casă neagră atât de strălucitoare, încât mi s-a părut construită din abanos. Simboluri stranii şi diagrame asemănătoare celor pe care le văzusem pe pereţii lacului subteran îi acopereau zidurile”. El descoperă atunci, în interiorul ei, trei sicrie deschise: “Trei corpuri goale, acoperite de aur, erau întinse sub ochii mei. Doi bărbaţi şi o femeie. Fiecare dintre trăsăturile lor era reprodusă cu fidelitate în aur. Dar erau imense! Femeia avea peste trei metri şi cel mai înalt dintre bărbaţi nu mai puţin de cinci.” Pe lângă faptul că atestă existenţa uriaşilor antediluvieni, un asemenea document  ne face să luăm în considerare fascinantele probleme legate de acest fabulos ansamblu de cavităţi, de regiuni subterane în care se pare că ar fi păstrate obiecte dintre cele mai surprinzătoare. Autori dintre cei mai calificaţi au vorbit de Agarttha. Alături de mărturia lui Ferdinand Ossendowski (Animale, oameni şi zei, enigma regelui lumii), există cărţi de Saint-Yves d’Alveydre (Misiune în India), de Rene Guenon (Regele lumii), de Frida Wion (Regatul necunoscut: studiu istoric despre regatul preotului Ioan din imperiul Agartthei).

Iată stupefiantele dezvăluiri pe care le făcea Saint-Yves d’Alveydre: “La suprafaţa şi în măruntaiele pământului, întinderea reală a Agarttehei sfidează strânsoarea şi constrângerea violenţei şi profanarii. Bibliotecile ciclurilor anterioare se află chiar sub mările care au înghiţit anticul continent austral, ajungând până la construcţiile subterane ale Americii prediluviene de odinioară”.

Aşadar, Agarttha este prezentată ca fiind o realitate tangibilă. Saint-Yves mai declara: “Sub pământ, aceste amintiri (ale ciclurilor trecute) există ca şi la suprafaţă şi, nu o dată, unii iniţiaţi au coborat să viziteze bibliotecile de piatră, şi nu s-au întors cu mâna goală.” Această Agarttha fantastică îşi are, pare-se suveranul suprem, “Regele lumii”, care ne este descris de autori competenţi ca un personaj în carne şi oase.

În capitala Mongoliei exterioare, Urga, astăzi Ulan-Bator, este păstrat inelul marelui cuceritor Ginghis-Han, pe care e gravată, în afară de o svastică sau o cruce încârligată, o placă de cupru ce poartă pe ea un sceptru despre care se crede că e al “Regelui lumii”. După Ossendowski, care scria în 1924, “Regele lumii” ar fi apărut odinioară de mai multe ori, în India şi în Siam, binecuvântând poporul cu un măr de aur deasupra căruia se afla un miel. Ar mai fi existat însă şi o apariţie ulterioară a “Regelui lumii” la Delhi, în 1937, la sărbătorirea încoronării regelui George al VI-lea al Angliei ca împărat al Indiei. O exploratoare, contesa de Villermont, care asista la ea, a fost martoră, odată cu ea fiind toţi participanţii, a faptului următor: după ceremonie, toţi rajahii şi marajahii Indiei – şi se ştie cât de mulţi erau aceştia în perioada dominaţiei britanice – s-au perindat unul câte unul, în cele mai somptuoase caleşti, pentru a jura supunere suveranului britanic. Ceremonia se încheia când, spre stupoarea generală, a apărut un personaj îmbrăcat din cap până-n picioare în alb, pe un elefant imaculat; din acest om necunoscut emana o impresie de maiestate extremă. Domnea o tăcere totală. În faţa tribunei regale, misteriosul suveran nu a salutat, ci a făcut un gest de binecuvântare. “Cine e acest marajah pe care nu îl cunoaşte nimeni? a întrebat suveranul. “E Regele lumii”, a auzit el răspunzându-i un demnitar hindus. Agarttha înseamnă în sanscrită “insesizabil”, “inaccesibil”, “inviolabil”. Cât despre Shambala, acest nume desemnează metropola, centrul suprem aflat chiar în inima Agartthei subterane.

Imensele labirinturi, caverne, adăposturi ale Agartthei sunt semnalate sub cele mai diverse locuri de pe globul nostru: deşertul Gobi, Tibetul, Ţara Sfântă, Egiptul, Irlanda şi Islanda, Lumea Noua, Polinezia; dar accesul posibil la aceste misterioase adăposturi unde sunt ascunse arhivele secrete ale tuturor civilizaţiilor trecute se dovedeşte subiectul unor oscilaţii, în functie de etapa ciclică în care se află omenirea. E ceea ce crede Frida Wion: “Regele lumii”, “conducătorul”, îşi stabileşte regatul acolo unde se află el şi unde i se pare că răspunde cel mai bine necesităţilor vremii. Dacă exista în legendă o geografie sacră, ea nu devine astfel decât prin stabilirea centrului; orice loc se sacralizează prin prezenţa sa; din Egipt, din China, el s-a mutat în Irlanda, apoi la Delhi; unde se află oare acum? Să fie deja pe o altă planetă?”

Tot felul de mărturii menţionează existenţa unor bariere magnetice obţinute prin manevrarea unor forţe invizibile, datorită cărora iniţiaţii din Agarttha interzic tuturor intruşilor accesul la regatul lor subteran.

Călătorul şi ezoteristul american Baird T.Spalding, care a petrecut mulţi ani în Asia Centrală, descrie în cartea sa pasionantă Viaţa stăpânilor cum un întreg regiment chinez trimis, între cele două războaie mondiale, în căutarea regiunii misterioase semnalate de atâtea ori în deşertul Gobi s-a învârtit în cerc trei zile în şir, fără să poată găsi până la urmă nimic.

Exploratorul Nicolas Roerich a strâns în cărţile sale, care se bucură în continuare de autoritate în ochii orientaliştilor celor mai serioşi, un mănunchi impresionant de mărturii sigure şi verificate despre misterioasele văi pierdute şi ascunse în munţii înalţi ai Asiei Centrale, munţii Tian-Şan şi Kuen-Lun îndeosebi; în aceste locuri s-ar afla zonele de plecare şi de sosire a obiectelor zburătoare neidentificate, subterane şi caverne secrete comunicând cu Agarttha, pe insula Albă din deşertul Gobi. Un călugăr tibetan i-a făcut lui Roerich această mărturisire: “Oamenii din Shambala par uneori să fie în această lume, ei se întâlnesc cu aceia dintre colaboratorii lor care trăiesc pe pământ. Ei trimit uneori spre binele omenirii daruri preţioase şi relicve remarcabile”.

Conform unei tradiţii din Mongolia, culeasă de Ossendowski, va veni o vreme când popoarele Agartthei vor ieşi din cavernele lor şi vor apărea la suprafaţa pământului. Acesta va fi sfârşitul ciclului terestru actual.

Dacă imensele regiuni subterane ale Agartthei ne sunt prezentate ca nişte regiuni subterane tangibile, palpabile, am putea avea deopotrivă impresia că sunt nişte regiuni situate pe planul nostru de existenţă, dar la un nivel vibrator diferit. Acest fapt ar constitui astfel zone privilegiate, existând într-un univers paralel cu al nostru şi la care intruşii nu vor putea niciodată ajunge din cauza barierelor magnetice care interzic accesul la el.

Cu toate acestea, faptele pot îmbraca două aspecte care uneori coexistă: ele sunt atunci simultan concrete şi simbolice. “Regele lumii” apare nu numai ca suveranul, în carne şi oase, al fabuloasei Agarttha, ci ca simbolul viu al alianţei supreme realizate între puterea temporală şi autoritatea spirituală: “Regele lumii” ar fi simbolul principiului care pune în mişcare întreaga evoluţie ciclică a omenirii. În această privinţă, Rene Guenon observă: “Acest principiu poate fi manifestat de un centru spiritual stabilit în lumea terestră, de o organizaţie însărcinată cu păstrarea integrală a tezaurului tradiţiei sacre, de origine neumană, prin care înţelepciunea primordială se transmite de-a lungul epocilor celor care sunt capabili să o primească.”

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici